Joao Felix s-a întors la Madrid și așteaptă oficializarea transferului la Atletico. Prezentarea va fi în câteva zile
29.06.2019, 13:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Oficializarea transferului lui Joao Felix la Atletico Madrid este o chestiune de zile. Portughezul de 19 ani s-a reîntors în capitala Spaniei pentru a se acomoda și așteaptă ca mutarea sa de la Benfica Lisabona la Atletico să devină oficială. Madrileni au plătit 126 de milioane de euro pentru transferul puștiului-minune.
Ideea este ca jucătorul să fie transferat oficial până pe 4 iulie, când Atletico se reunește pentru reînceperea pregătirilor, și să intre sub comanda antrenorului Diego Simeone. Internaționalul portughez a ajuns la Madrid încă de vineri, iar până la reunirea lotul să efectueze vizita medicală și să fie prezentat oficial la Atletico.
În urmă cu 10 zile, Joao Felix a mai fost la Madrid unde a vizitat stadionul Metropolitan Wanda și a încheiat ultimele detalii ale transferului de la Benfica Lisabona.
Joao Felix, clauză de 350 de milioane de euro
Atletico Madrid îi va pune fotbalistului portughez o clauză de reziliere de 350 de milioane de euro, după cum anunţ cotidianului As! Este de departe cea mai mare clauză din istoria lui Atletico. Până acum Griezmann şi Diego Costa au avut câte 200 de milioane de euro, dar cea a francezului va scădea la 120 de milioane de la 1 iulie, iar fotbalistul şi-a anunţat plecarea de la multă vreme.
Juventus şi Real Madrid au negociat şi ele cu Benfica pentru Joao Felix
Conducerea lui Juventus s-a întâlnit şi ea cu preşedintele celor de la Benfica, dar şi cu impresarul Jorge Mendes, pentru a discuta detaliile transferului al lui Joao Felix, însă nu s-a ajuns la o înţelegere.
De asemenea, în tribunele de pe Da Luz, au fost zăriţi scouteri de la Barcelona, Manchester United şi Borussia Dortmund.
Alte cluburi care l-au monitorizat atent pe tânărul portughez sunt Bayern Munchen, Paris Saint Germain, Juventus, AS Monaco şi AC Milan. Liverpool a mers chiar mai departe şi a oferit 70 de milioane de euro pentru un transfer, propunere refuzată însă de Benfica.
Etichete: atletico madrid , joao felix , joao felix benfica , joao felix atletico madrid , joao felix transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții