James, ce lovitură pe piaţa transferurilor! Răsturnare spectaculoasă de situaţie
13.07.2018, 10:57SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Plecarea lui Cristiano Ronaldo a lăsat un gol imens la Real Madrid, iar variantele pentru înlocuirea starului portughez sunt multiple. Hazard este principala ţintă a formaţiei de pe Bernabeu, însă "albii" au mai multe variante. Una dintre ele este prezentată azi de Marca, pe prima pagină: James Rodriguez.
Columbianul de 27 de ani, care este împrumutat la Bayern Munchen până în vara lui 2019, vrea să revină încă de acum la Real Madrid. Problema este că nemţii nu vor să se despartă de James şi, mai mult de atât, bavarezii au şi opţiune de cumpărare definitivă pe care o pot activa la anul. Asta înseamnă că Real Madrid va trebui să ajungă la un acord cu Bayern Munchen, pentru repatrierea lui James.
Marca scrie azi despre o răsturnare spectaculoasă de situaţie în cazul lui James: atât fotbalistul, cât şi Florentino Perez îşi doresc revenirea încă din această perioadă de mercato, dar că acest lucru este foarte greu de realizat. Bayern are opţiune de cumpărare, pe care o poate activa pe 20 iunie 2019, iar germanii şi-ar dori ca James să devină definitiv jucătorul lor. Aici intervine dorinţa fotbalistului, care, odată cu plecarea lui Zidane de la Real, şi-ar dori să revină pe Bernabeu.
Noul antrenor, Julen Lopetegui, are mare încredere în potenţialul lui James, pe care îl vede titular de drept la Real Madrid. Înainte de a fi împrumutat la Bayern, James semnase prelungirea înţelegerii cu Real Madrid, care se întinde acum până pe 30 iunie 2021. "Playmakerul a fost forţat să plece de pe Bernabeu din cauza incompatibilităţii cu Zinedine Zidane. Antrenorul considera că James nu se pregăteşte suficient de bine şi l-a îndepărtat, în timp, de la echipă", scriu jurnaliştii de la Marca.
James a ajuns la Real Madrid după Cupa Mondială din 2014, la care a fost golgheter, cu 6 reuşite. Cu Ancelotti pe banca Realului, a dat cel mai bun randament: 17 goluri şi 18 pase decisive în 46 de meciuri. Performanţele nu au mai fost aceleaşi sub Benitez sau Zidane, care, în vara lui 2016, i-a transmis lui Florentino Perez că nu mai are nevoie de jucătorul columbian.
James, care ieri a împlinit 27 de ani, îşi doreşte să revină la Real Madrid, însă se loveşte de opoziţia celor de la Bayern Munchen. Columbianul a reuşit 8 goluri şi 14 assist-uri în 39 de partide în tricoul bavarezilor, iar nemţii sunt mai mult decât satisfăcuţi de randamentul său. Totuşi, noul antrenor, Nico Kovacs, nu a vorbit până acum despre viitorul columbianului. Florentino Perez speră să îi convingă pe cei de la Bayern să-l lase pe James înapoi la Real Madrid, însă pentru asta va trebui să scoată din buzunar o sumă consistentă.
27 de ani are James
13 milioane de euro a plătit Bayern pentru împrumutul pe doi ani al lui James
70 de milioane de euro e cota de piaţă a lui James
Etichete: real madrid , bayern munchen , james rodriguez , transfer james real madrid , real madrid james marca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții