Ivan Rakitic poate părăsi FC Barcelona pentru o sumă imensă. Anunțul făcut de italieni
08.02.2019, 10:40SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Ivan Rakitic (30 de ani) ar putea fi subiectul unui transfer de senzație. Mijlocașul croat poate ajunge la Inter Milano, susțin cei de la Gazzetta dello Sport.
Mijlocașul croat mai are contract cu FC Barcelona până în 2021 și o clauză de reziliere de 120 de milioane de euro. "Nerazzuri" sunt dispuși să ofere 90 de milioane de euro pentru mijlocașul croat, căruia i-au pregătit un contract valabil pe 5 ani și un salariu de 5 milioane de euro.
Conform sursei citate, Ivan Rakitic se teme că ar putea pierde postul de titular la Barcelona după venirea lui Frenkie De Jong și ipoteticul transfer al lui Adrien Rabiot.
Astfel, italienii contrazic declarațiile făcute de Rakitic cu privire la viitorul său. Acesta își manifestase public dorința de a-și prelungi contractul cu formația blaugrana. De altfel, și agentul jucătorului a catalogat posibila trecere a lui Rakitic la Inter ca fiind un scenariu "aproape imposibil".
Ce spunea Ivan Rakitic în Mundo Deportivo
"Sunt la Barcelona ca să joc. Dacă trebuie să se schimbe ceva, vom vorbi. Sunt încrezător pentru că știu cine sunt și cât de mult pot oferi acestei echipe. Îmi doresc să joc la Barcelona și dacă pot semna un nou contract, o voi face. Vreau să rămân aici cât mai mulți ani. Sunt foarte fericit aici, toată lumea știe asta" declara Ivan Rakitic în urmă cu două săptămâni.
Cotat de site-urile de specialitate Transfermarkt la 65 de milioane de euro, Ivan Rakitic se află la Barcelona din vara lui 2014, atunci când catalanii au achitat Sevilliei 18 milioane de euro. Mijlocașul croat a evoluat în 245 de partide pentru grupare de pe Camp Nou, timp în care a reușit 32 de goluri și 33 de pase decisive.
Etichete: barcelona , ivan rakitic , inter milanoâ
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții