Ivan Rakitic i-ar putea înfuria din nou pe fanii Barcelonei. Ce a făcut cu 45 de minute înaintea jocului cu Valencia
26.01.2020, 09:53SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Barcelona a pierdut pe terenul Valenciei, 0-2, și riscă să piardă primul loc în Primera Division, însă Ivan Rakitic nu a părut foarte preocupat de partida de pe Mestalla.
Catalanii de la Sport au dezvăluit că mijlocașul croat a postat pe Instagram cu numai 45 de minute înaintea meciului de la Valencia.
Rakitic i-a răspuns chiar înaintea meciului soției sale, care comentase la o postare de dimineață a fotbalistului Barcelonei, în care acesta apărea zâmbitor.
Ivan Rakitic, doar rezervă în meciul de la Valencia
Ivan Rakitic nu a prins primul 11 al catalanilor la Valencia și a fost introdus doar în minutul 85 al partidei, în locul olandezului Frenkie de Jong.
Mijlocașul în vârstă de 31 de ani i-a mai înfuriat pe fanii Barcelonei și cu o poză apărută anul trecut, după eliminarea din semifinalele Ligii Campionilor.
La numai o zi după dezastrul de la Liverpool (0-4), Rakitic a participat la Feria de abril, din Sevilla, o sărbătoare anuală din Sevilla, care are loc la două săptămâni după Paște.
Ivan Rakitic se află la Barcelona din iulie 2014, atunci când a fost transferat de la Sevilla pentru 18 milioane de euro.
În acest sezon a jucat 22 de meciuri, 14 ca titular, în toate competițiile.
- 290 de partide a jucat Ivan Rakitic pentru Barcelona, în toate competițiile
- 35 de goluri a marcat croatul pentru campioana Spaniei
Etichete: fc barcelona , ivan rakitic , valencia-barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții