Isco
Isco a revenit în lotul lui Real Madrid pentru derby-ul din campionat

Foto Isco n-a mai suportat și a răbufnit la adresa lui Solari: "Când nu primești șanse egale..."

07.02.2019, 21:29
  • SuperLiga: FC Buzău - Oțelul Galați, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: ”U” Cluj - CFR, luni, 20:30, DGS 1

Conflictul dintre Isco și Solari e departe de a se fi încheiat și nici nu pare să ajungă în acea direcție, mai ales după ultima "ispravă" a mijlocașului. Isco a postat pe rețelel de socializare un răspuns la afirmația unui fost mijlocaș al Realului, Ruben De La Red (33 de ani), care afirmase că "Madrid nu așteaptă pe nimeni".

"Madrid nu așteaptă pe nimeni. Toți cei din echipă sunt foarte buni, iar cine rămâne în urmă, e depășit de colegi", a spus De La Red.

La câteva ore după această afirmație, Isco nu a mai suportat și a dat o replică tăioasă pe rețelele de socializare, cu referire directă la Solari.

"Total de acord cu De La Red, dar când nu primești aceleași șanse ca și colegii, lucrurile se schimbă. Totuși, continui să muncesc și să trag din greu în așteptarea lor. Hai, Real!", a fost postarea lui Isco, cu trimitere directă către Santiago Solari, reliefând "divorțul" dintre cei doi.

La două ore după postarea lui Isco, De La Red a răspuns din nou: "Cuvintele mele nu sunt pentru a-l critica pe Isco, ci pentru a înțelege cerințele pentru a juca la Real Madrid. Dacă ne referim la Isco, vorbim despre un jucător care a oferit momente magice pe Bernabeu, unde i-am auzit numele scandat foarte tare".

Primul conflict mai serios între Isco și Solari a avut loc la meciul din 24 noiembrie, Eibar - Real Madrid 3-0, când Isco a intrat în minutul 63, în locul lui Modric. Apoi, s-a aflat că, la întoarcere, în autocar, jucătorul ar fi avut un gest nepotrivit la adresa antrenorului. Ca urmare, Isco n-a mai prins meciul care a urmat, cu AS Roma, în Champions League.

Din acel moment, relația dintre cei doi s-a răcit destul de tare, iar asta s-a văzut și pe 16 ianuarie, la meciul cu Leganes, din Cupa Spaniei, când antrenorul l-a înlocuit pe Isco în minutul 68, iar în momentul ieșirii de pe teren, mijlocașul nici măcar nu s-a uitat la Solari.

De atunci, Realul a jucat 6 meciuri, iar Isco a prins doar 37 de minute, inclusiv în cel cu Alaves, în care a intrat pe teren în minutul 87. În total, de când a fost numit Solari la Real (12 noiembrie 2018), Isco a fost folosit ca titular în doar 3 meciuri din 24 (returul din Cupă, cu Melilla, cu CSKA Moscova în UCL și în meciul din Cupă, cu Leganes).

Potrivit statisticii, Isco este pe locul 21 din lotul de jucători ai Realului, în ceea ce privește numărul de minute jucate (514 minute, adică 23,7%).

Etichete: isco , isco real madrid , santiago solari , isco solari , conflict isco solari


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un document secret de la Pentagon arată cine e inamicul numărul 1 al SUA și ce pregătiri se fac pentru un posibil război

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a trimis un document secret în cadrul Pentagonului, în care sunt stabilite prioritățile departamentului militar, și care sugerează că China ar trebui să fie considerată principala amenințare a Statelor Unite, relatează The Washington Post. În același document se arată că izolarea Rusiei ar trebui lăsată în mare parte pe seama aliaților europeni. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Considerată trădătoare în Rusia, după ce a decis să apere alt drapel, a fost primită cu brațele deschise de noua ei țară

A început să se filmeze în sala de forță și ce a urmat s-a viralizat instant: 12 milioane de vizualizări!

Video Ce moment! Ce făcea Mirel Rădoi la câteva minute după Rapid - Craiova: ”E absolut inimaginabil”

Se face transferul: Kyle Walker semnează! Suma e neașteptată

MM Stoica nu s-a abținut după Rapid - Universitatea Craiova: cum l-a ironizat pe Marius Șumudică

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Text Dinamo - FCSB 1-1, ACUM pe DGS 1. GOOOL! ”Roș-albaștrii” restabilesc egalitatea pe Arena Națională

Exclusiv Verdictul specialistului, după penalty-ul cerut de FCSB cu Dinamo în prima repriză

A venit confirmarea de la FCSB! ”Nu vor mai juca în sezonul ăsta”

Video Gestul făcut de David Miculescu, imediat după ce a marcat cu Dinamo! I-a înfuriat pe fanii ”Câinilor”

Citeşte şi

Foto Andrei Rațiu, coleg cu Lamine Yamal! Cum arată echipa etapei 26 din La Liga

Ianis Hagi a primit mingea în fața porții și ce a urmat i-a făcut pe spanioli să exclame: ”Am rămas fără cuvinte”

PEROZRomina Gingașu, soția româncă a lui Piero Ferrari, și-a luat mașină de aproape 1 milion de euro, din banii ei: "100% stilul meu" 

FILM NOWJennifer Coolidge recunoaște că obsesia pentru bărbații „indisponibili” i-a afectat cariera: „Am mari regrete, am fost deprimată”

”Să nu le pui pe OLX”. Daniel Bîrligea, atacantul pe care Gigi Becali cere 15.000.000 de euro, gest pentru un fan citeşte ştirea pe Prosport.ro

Suma uriașă la care renunță Nicolae Stanciu, pentru a juca la Genoa. Căpitanul naționalei vrea cu disperare în Serie A citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Dua Lipa, într-un costum de baie minuscul, cu cercelul din buric la vedere. Selfie-urile provocatoare din Australia

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Dua Lipa, într-un costum de baie minuscul, cu cercelul din buric la vedere. Selfie-urile provocatoare din Australia

Digi World

Vegetarienii, risc mai scăzut de a dezvolta diabet și unele tipuri de cancer. Care sunt, însă, pericolele acestui stil de viață

Digi Animal World

Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere