Înlocuitor pentru Luka Modric. 3 nume mari pe lista Realului
06.08.2018, 12:20SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aventura lui Luka Modric (32 de ani) la Real Madrid se apropie de final. Presa din Italia a scris că mijlocaşul croat s-a înţeles deja cu Inter pentru un contract pe 4 ani şi că în zilele următoare va avea o discuţie decisivă cu Florentino Perez, căruia îi va cere să-l lase să plece.
Spaniolii de la AS scriu că Real Madrid s-a orientat deja pentru un înlocuitor al croatului, iar lista "albilor" cuprinde 3 nume: Marco Verratti (PSG), Miralem Pjanic (Juventus) şi Sergej Milinkovic-Savic (Lazio).
Sursa citată mai scrie că în cazul în care campioana Europei nu va reuşi să achiziţioneze niciunul dintre jucătorii de mai sus, Julen Lopetegui are două variante în lot: Dani Ceballos şi Mateo Kovacic.
Portița găsită de Inter pentru a evita clauza de reziliere uriașă, de 750 de milioane de euro, este reprezentată de un acord la care au ajuns Modric și Florentino Perez. Acest ”gentleman agreement” presupune ca mijlocașul de 32 de ani să poată pleca de la Real Madrid, dacă gruparea de pe ”Bernabeu” ar fi câștigat UEFA Champions League stagiunea precedentă, lucru care s-a și întâmplat.
Luka Modric a ajuns la Real Madrid în 2012, de la Tottenham, pentru 33,7 milioane de euro. Mijlocașul este considerat printre favoriții la câștigarea "Balonului de Aur" în acest an, după ce a câștigat a treia Ligă a Campionilor consecutiv și a ajuns în finala Cupei Mondiale cu naționala Croației.
32 de ani are Modric
Etichete: real madrid , luka modric , transfer modric , modric real madrid transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții