Foto Înfricoșător. Cum arată picioarele unui atacant din La Liga după ce și-a rupt ligamentele la ambii genunchi
articol scris de Digi Sport31.01.2021, 17:01
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ezequiel "Chimy" Avila este cu adevărat un fotbalist ghinionist. La 26 de ani, atacantul de la Osasuna a trecut prin două accidentări teribile.
Mai întâi și-a rupt ligamentele încrucișate de la genunchiul stâng, iar la doar două săptămâni după ce s-a refăcut și a revenit pe teren, și-a rupt ligamentele încrucișate de la celălalt picior, în septembrie.
Ezequiel "Chimy" Avila și-a rupt ligamentele încrucișate de la ambele picioare
Nu s-a lăsat însă bătut. Argentinianul a continuat lupta cu durerea și s-a refăcut, iar acum a postat o imagine care arată semnele rămase pe genunchii săi.
Două cusături mari se văd pe genunchi, iar imaginea este înspăimântătoare.
¡Prefiero tener cicatrices por valiente que la piel intacta por cobarde! 👊🏼 pic.twitter.com/qb9zG75V1P
— Ezequiel Chimy Ávila (@chimy337) January 30, 2021
Ezequiel Avila a ajuns la Osasuna în iulie 2019, de la San Lorenzo, pentru 2,7 milioane de euro și mai are contract până în iunie 2023.
Chimy are o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro, iar înainte de aceste accidentări groaznice, a fost dorit și de Barcelona.
- 10 milioane de euro este cota actuală de piață a lui Ezequiel Avila.
Etichete: osasuna , ezequiel chimy avila , ezequiel avila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții