Încă o echipă “a intrat pe fir” pentru Florin Andone, aflat în negocieri avansate cu Rapid
articol scris de Digi Sport29.07.2023, 12:24
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Andone (30 de ani), liber de contract de la 1 iulie, este în negocieri avansate cu Rapid București, așa cum a anunțat Digi Sport.
Cordoba îl vrea pe Florin Andone, dar Rapid e în pole position
Florin Andone s-a despărțit de Las Palmas. În sezonul 2022-2023, atacantul român a reușit două goluri în 19 meciuri în liga a doua spaniolă.
În acest moment, Florin Andone se antrenează cu Atletico Baleares, echipă din liga a treia spaniolă.
După ce Castellon - echipă din liga a treia spaniolă - și-a manifestat interesul pentru Florin Andone, o altă echipă din Spania “a intrat pe fir” și încearcă să deturneze transferul atacantului la Rapid.
Presa spaniolă anunță că Andone este “una dintre marile dorințe” ale clubului Cordoba, din liga a treia. Totuși, revenirea românului “este complicată, în ciuda dorinței fanilor”.
Florin Andone a jucat la Cordoba între iulie 2014 și iulie 2016. Atacantul a înscris 27 de goluri în 58 de meciuri.
- De-a lungul carierei, Florin Andone a jucat la Castellon, Villareal, Atletico Baleares, Cordoba, Deportivo La Coruna, Cadiz, Las Palmas, Brighton, Galatasaray.
Rapid caută atacant! Daniel Niculae: "Am avut multe variante"
Rapid a rezolvat al șaptelea transfer al verii: mijlocașul Claudiu Petrila (22 de ani), de la CFR Cluj. Totuși, "alb-vișiniii" nu se opresc aici și au anunțat următoarea țintă.
În direct la Digi Sport, președintele Rapidului, Daniel Niculae (40 de ani), a anunțat că sunt discuții pentru un atacant.
În afara lui Florin Andone, Denis Drăguș (24 de ani) este o altă opțiune, fapt confirmat de către Victor Angelescu, unul dintre acționarii Rapidului. Drăguș a revenit la Standard Liege, după împrumutul la Genoa.
"În proporție de 99%, Petrila este jucătorul Rapidului. Vom avea opțiune de cumpărare, care va fi achitată într-o anumită perioadă. Va fi jucătorul Rapidului.
Clubul se consultă și cu antrenorul. Ne doream un jucător în acea poziție, la fel cum ne dorim și un atacant sau atacanți. Am avut multe variante, dar din păcate, nu s-au concretizat", a spus Daniel Niculae, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: rapid , andone , cordoba , castellon , florin andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții