Foto Imagini emoționante: Toni Kroos, la ultimul meci pe ”Santiago Bernabeu”! Ce i-au pregătit fanii lui Real Madrid
articol scris de Digi Sport25.05.2024, 22:46
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Partida dintre Real Madrid și Betis, din ultima etapă a sezonului 2023/2024 de La Liga, este ultima pe care Toni Kroos (34 de ani) o dispută pe ”Santiago Bernabeu”, stadionul ”Galacticilor”.
În urmă cu câteva zile, cel poreclit ”Sniperul” și-a anunțat retragerea din fotbal, iar acesta va pune ”ghetele în cui” după Campionatul European, competiție care va avea loc chiar în Germania.
Fanii lui Real Madrid i-au pregătit o coregrafie specială lui Toni Kroos
Galerie Foto
Partida dintre Real Madrid și Betis a fost una extrem de emoționantă pentru Toni Kroos, dar și pentru fanii și jucătorii ”Galacticilor”, care și-au luat adio de la unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei din ultimii 10 ani.
- Toni Kroos a câștigat patru trofee UEFA Champions League cu Real Madrid, iar pe 1 iunie are ocazia de a-și mai trece în palmares încă un trofeu. Real Madrid dispută finala UCL împotriva celor de la Borussia Dortmund, iar confruntarea va putea fi urmărită pe Digi Sport 1.
Înainte ca neamțul să intre pe teren, colegii, dar și adversarii, au format o ”gardă de onoare” și l-au aplaudat la scenă deschisă pe Toni Kroos.
Toni Kroos’ guard of honour.
— TC (@totalcristiano) May 25, 2024
This is the last time he will step onto the Santiago Bernabeu stadium. 🥲🤍 pic.twitter.com/1LK0g2B6Ov
Vizibil emoționat, neamțul a observat și coregrafia specială a fanilor, iar Kroos le-a mulțumit fanilor pentru momentul respectiv.
Toni Kroos se retrage: ”Ambiția mea a fost mereu să-mi închei cariera când sunt încă în top”
Galerie Foto
”17 iulie 2014 - ziua prezentării mele la Real Madrid, ziua care mi-a schimat viața. A fost începutul unui nou capitol la cel mai mare club din lume. După 10 ani, la finalul acestui sezon, acest capitol se va sfârși. Nu voi uita niciodată această perioadă de succes.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au primit cu brațele deschise și au avut încredere în mine. În special, vreau să vă mulțumesc vouă, suporterilor lui Real Madrid, pentru afecțiunea pe care mi-ați arătat-o încă din prima zi. De asemenea, această decizie înseamnă încheierea carierei mele de fotbalist în această vară, după EURO.
Am spus mereu: Real Madrid va fi ultima echipă la care voi juca. Sunt fericit și mândru că am luat această hotărâre la timpul potrivit și am ales eu când să se termine. Ambiția mea a fost mereu să-mi închei cariera când sunt încă în top. De acum înainte avem un singur gând: împreună pentru al 15-lea (n.r.- trofeu UEFA Champions League). Hala Madrid!”, a scris Toni Kroos, pe contul său de Instagram.
Declarat cel mai bun fotbalist din Germania în 2018, Kroos are în palmares nu mai puțin de 34 de trofee, printre care Cupa Mondială cu naționala Mannschaft-ului, 5 UEFA Champions League și 5 Supercupe ale Europei.
- 463 de meciuri, 28 de goluri și 98 de assist-uri sunt cifrele lui Kroos la Real Madrid. Mijlocașul mai are 205 partide, 24 de reușite și 49 de pase decisive pentru Bayern Munchen și 48 de jocuri, 10 goluri și 13 assist-uri la Bayer Leverkusen.
Etichete: real madrid , santiago bernabeu , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții