Video Ianis Hagi, pasă genială în Alaves - Las Palmas
articol scris de Digi Sport09.12.2023, 16:24
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Alaves a avut programt un meci pe teren propriu împotriva celor de la Las Palmas în etapa cu numărul 16 din La Liga.
Ianis Hagi a fost titularizat în acest meci, iar românul a reușit să iasă în evidență aproape de finalul primei reprize.
Ianis Hagi a pasat perfect pentru colegul său, dar a ratat
Cotată drept favorită în acest meci, Las Palmas a deschis scorul în minutul 31 prin Rodriguez. Alaves a început să atace și să caute egalarea și Ianis Hagi a avut un moment de sclipire.
În minutul 41 al partidei, Ianis a primit mingea undeva la mijlocul terenului, a scăpat de adversarii săi și a pasat perfect pe poziție viitoare pentru colegul său pe care l-a lăsat într-o situație de 1 la 1 cu portarul însă, Samu Omorodion, din păcate pentru echipa sa, a ratat.
VIDEO cu pasa lui Ianis Hagi
Samu Omorodion își creează la fel de multe șanse de gol precum Erling Haaland
Samu Omorodion este un atacant spaniol împrumutat de la Atletico Madrid pentru a prinde mai multe minute și a-și ridica nivelul, iar acesta profită din plin de timpul petrecut pe teren. Omorodion are doar 19 ani și a devenit deja una dintre revelațiile campionatului cu Alaves, echipă pentru care a marcat patru goluri în 12 meciuri, mai exact, un gol la fiecare 137 de minute.
De asemenea, este un jucător și foarte rapid, întrucât a atins o viteză de 35,4 kilometri pe oră într-un meci. Potrivit spaniolilor de la Mundo Deportivo, cei de la DAZN au publicat o statistică care arată că este al doilea jucător din primele cinci lingi care își creează cele mai multe șanse de a marca, raportat la minutele petrecute pe teren. La fel ca Haaland, are o șansă mare de a marca la fiecare 45 de minute.
În fața lui Samu și a norvegianului este doar atacantul revelație al Bundesliga, Guirassy de la Stuttgart, care își creează o ocazie la fiecare 39 de minute. Pe locul patru ar fi Boniface de la Bayer Leverkusen, care generează o șansă la fiecare 47 de minute, iar pe locul cinci ar fi Darwin Núñez de la Liverpool, care se apropie de a marca o dată la 49 de minute.
Samu Omorodion a marcat cu Barcelona și Atletico Madrid
În cele 13 meciuri jucate în acest sezon pentru Alaves, Samu Omorodion a reușit să marcheze un total de cinci goluri. Totuși, mai impresionant este faptul că două dintre acestea au venit împotriva granzilor de la Barcelona și Atletico Madrid.
Celelalte trei goluri ale lui Samu Omorodion au fost marcate cu Celta Vigo, Villarreal și Granada.
Etichete: ianis hagi , alaves , pasa de gol
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții