"Here we go"! Chelsea transferă ”perla” Barcelonei
articol scris de Digi Sport25.06.2024, 22:05
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marc Guiu (18 ani) va fi în cel mai scurt timp noul jucător al celor de la Chelsea.
Unul dintre cei mai promițători jucători ai Barcelonei a decis să accepte propunerea ”Aristocraților” și să joace din sezonul viitor sub comanda lui Enzo Maresca în Premier League.
Chelsea îl transferă pe Marc Guiu
Totul a fost anunțat de către Fabrizio Romano prin celebrul ”HERE WE GO!”. Chelsea va plăti doar șase milioane de euro în schimbul lui Marc Guiu, adică clauza de reziliere a acestuia.
Barcelona a încercat recent să îi prelungească contractul atacantului de doar 18 ani, însă spaniolul a fost convins de către londonezi să vină în Premier League.
Produs al ”La Masia”, Marc Guiu a debutat în acest sezon pentru echipa mare a Barcelonei și a marcat două goluri în cele șapte meciuri jucate.
Conform sursei citate, Chelsea nu are de gând să-l împrumute pe Guiu în acest sezon și este gata să îi ofere cât mai multe minute pentru a își atinge potențialul.
🚨🔵 Marc Guiu to Chelsea, here we go! The club has just informed Barça on plan to trigger €6m release clause for 2006 born striker.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) June 25, 2024
Verbal agreement in place with Guiu’s agents, now proceeding with formal steps later this week.
Guiu expected to sign long term deal at #CFC. pic.twitter.com/Gygx1Gdafv
- 7,5 milioane de euro este cota de piață a lui Marc Guiu, potrivit transfermarkt.com.
Barcelona se gândește să-i acorde tricoul cu numărul 10 lui Lamine Yamal din sezonul următor
Oficialii echipei blaugrana ar avea de gând ca în sezonul viitor să-i acorde tricoul cu numărul 10 lui Lamine Yamal (16 ani), tânărul jucător care a impresionat în stagiunea precedentă.
Reprezentanții celor de la Barcelona și-ar dori să ia această decizie pentru a creste veniturile clubului (în scop comercial, prin vânzarea de echipamente sportive cu numărul 10) și pentru a marca aniversarea a 125 de ani de la înființarea echipei.
- 90 de milioane de euro este cota de piață a lui Yamal, potrivit Transfermarkt
- 7 goluri și 10 assist-uri a reușit extrema dreaptă pentru Barcelona în sezonul trecut, în 50 de partide
Etichete: chelsea , premier league , barcelona , anglia , transfer , spania , la liga , marc guiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții