Guardiola a recunoscut că Real îi va "fura" foarte probabil un jucător: "Nu depinde de noi!"
30.11.2018, 17:34SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Brahim Diaz (19 ani) este pe punctul să semenze cu Real Madrid, Marca anunţând că puştiul lui City îşi va pune semnătura pe contract în ianuarie, când va intra în ultimele şase luni de contract cu "cetăţenii". Pep Guardiola a vorbit în conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Bournemouth de iminenta plecare a mijlocaşului.
Considerat de mulţi specialişti un adevărat fenomen, Diaz a primit destul de puţine şanse la City. Asta în ciuda faptului că Guardiola îl apreciază enorm şi crede în calităţile sale. Pep are însă un adevărat "Dream Team" pe Etihad, iar unui puşti fără experienţă îi e greu să se facă remarcat.
City i-a făcut lui Diaz o ofertă de prelungire a contractului scadent în vara viitoare, dar ibericul a refuzat. Din câte se pare, el vrea neapărat să meargă la Real, unde Solari dă mult mai multe şanse tinerilor. Pep Guardiola a vorbit de situaţia fotbalistului şi a recunoscut că el a făcut tot ce depindea de el pentru a-l convinge să rămână.
"Cazul e foarte simplu. Noi vrem să îi oferim un nou contract, pe patru sau cinci ani. Dacă nu va accepta, asta nu depinde de noi. Decizia e în mâinile lui. Dacă vrea să rămână, foarte bine. Dacă nu, nu avem ce face. Ca şi Sancho sau Foden, el trebuie să hotărască. Nu sunt foarte mulţi jucători de 18 sau 19 ani care să joace constant la cele mai bune echipe din Europa. Poate doar Mbappe. Uitaţi-vă ce jucător e David Silva. Ştiţi că la vârsta lui Diaz el a fost împrumutat la Eibar, în liga secundă, pentru a juca? Poate că Diaz crede că va juca mai mult în altă parte, dar nu are vreo garanţie, e încă foarte tânăr", a spus Guardiola, în conferinţa de presă de azi.
Etichete: transfer real madrid , diaz , brahim diaz , diaz real madrid , diaz city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții