Griezmann a pus totul pe tapet! Care este relația dintre francez și Leo Messi: "Ar putea exista comentarii în vestiar"
articol scris de Digi Sport24.11.2020, 08:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antoine Griezmann (29 de ani) a spus lucrurilor pe nume într-un interviu acordat presei iberice. Internaționalul francez a dezvăluit cum a fost primit de Leo Messi la Barcelona și a vorbit deschis despre relația cu cei trei antrenori pe care i-a avut la gruparea catalană.
În 2019, Barcelona le plătea 120 de milioane de euro celor de la Atletico Madrid în schimbul transferului lui Antoine Griezmann. De la sosirea pe Camp Nou, internaționalul francez nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, iar forma sa slabă a fost pusă în mare măsură pe seama relației dificile cu legenda catalanilor, Leo Messi.
Într-un interviu acordat celor de la Universo Valdono, Griezmann a vorbit ”Ar putea exista comentarii chiar și în vestiar, dar îmi voi cere scuze, dacă va fi nevoie, pe teren. Am vorbit cu Messi când am sosit și mi-a spus că a fost pus într-o postură proastă când am refuzat să vin prima oară, pentru că vorbise deja public despre acest lucru, iar eu am spus nu”, a declarat Griezmann, citat de Mundo Deportivo.
Nu a avut parte de o primire călduroasă, însă Griezmann a fost susținut de Messi
Antoine Griezmann a recunoscut că, în cele din urmă, Messi l-a acceptat ca parte din familia ”blaugrana” și relația dintre ei este una excelentă: ”Mi-a spus că odată ce am venit în echipa lui, mă va susține până la moarte și simt asta în fiecare zi”, a adăugat francezul.
Despre decizia de a părăsi Atletico Madrid, după ce inițial a refuzat oferta Barcelonei, Griezmann a asigurat ”că nu a vrut să-și bată joc de nimeni”: ”Asculți de multe persoane, dar în final tu decizi. Soția m-a ajutat, nu a fost ușor. Părinții mei voiau să mă vadă în tricoul Barcelonei, dar prima dată nu era pregătit”.
Griezmann, despre relația cu cei trei antrenori pe care i-a avut la Barcelona
Despre Ernesto Valverde, tehnicianul care l-a adus la Barcelona, atacantul din Hexagon are doar cuvinte de laudă: ”Am un mare respect pentru el. Am simțit încrederea acordată. Mi-a cerut să joc în banda stângă, uneori să intru în centru, dar în mare parte să evoluez în flancul stâng alături de Jordi Alba”.
”Relația cu Quique Setien a fost normală”. Griezmann a relatat un episod de la finalul unui joc cu Athletic Bilbao, în care a evoluat numai cinci minute: ”Părinții mei mă rugau să-l întreb de ce nu joc mai mult, însă nu avea sens. După jocul cu Bilbao, mi-a spus că vrea să vorbească cu mine. I-am răspuns că nu este necesar, că voi munci și nu mă voi plânge. Încă sunt supărat pe Setien pentru meciul ală”, a spus Griezmann zâmbind.
Francezul a lămurit și situația cu Ronald Koeman. Griezmann a dezvăluit că nu a intenționat să-l atace în vreun fel pe tehnicianul batav, iar discuțiile de la naționala Franței au fost înțelese greșit: ”Sper ca totul să se rezolve”.
- 2 goluri în 10 meciuri a reușit Griezmann în acest sezon pentru Barcelona
- 80 de milioane de euro este cota de piata a lui Antoine Griezmann, potrivit Transfermarkt
Etichete: barcelona , messi , antoine griezmann , relatie messi griezmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții