Gestul lui Isco care "trădează" relația pe care o are cu Ancelotti. Ce a făcut spaniolul când era la încălzire
articol scris de Mihai Alecu22.11.2021, 14:02
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Isco (29 de ani) mai are contract cu Real Madrid până în vara anului 2022, iar spaniolul are șanse mari să plece de la gruparea de pe Santiago Bernabeu.
"Galacticii" sunt pe primul loc în La Liga, dar nu toți fotbaliștii din lot sunt mulțumiți și fericiți de statutul lor de la echipă.
Isco a refuzat să se mai încălzească la meciul cu Granada
Isco nu este unul dintre jucătorii de bază la Real Madrid în acest sezon, iar Carlo Ancelotti a apelat destul de rar la fotbalistul spaniol.
Acesta are doar 7 meciuri și un gol marcat în actuala stagiune și pare ca și plecat de la "galactici" în momentul în care îi expiră contractul, vara anului 2022.
Atitudinea lui Isco a lăsat și ea de dorit, iar la ultimul meci, contra celor de la Granada, spaniolul a fost protagonistul unui episod bizar.
Spaniolul se afla la încălzire alături de Luka Jovic și Eduardo Camavinga, iar în monetul în care cei doi coechipieri au fost chemați pentru a intra pe teren, Isco s-a dus și el către bancă în speranța că urmează să fie trimis pe gazon.
Antrenorul secund a observat supărarea ibericului și a comunicat cu Ancelotti, care a decis să-l trimită în teren și pe Isco pentru a evita și mai multă dramă la echipă, scrie Mundodeportivo.
Isco, dorit de Xavi la Barcelona
Isco este dorit cu insistență de către Xavi. Mijlocașul de pe Santiago Bernabeu nu a reușit să îi intre în grații lui Carlo Ancelotti, astfel că prinde foarte greu minute în tricoul albilor.
Mai mult, este deja binecunoscut faptul că, până să ajungă la Real Madrid, Isco era un adevărat admirator al Barcelonei și al stilului ei de joc. Cum Xavi consideră că mijlocașul s-ar mula perfect pe stilul "Tiki Taka", formația blaugrana ar putea face o ofertă în acest sens la iarnă.
Contractul lui Isco cu Real Madrid expiră în vara anului viitor, astfel că vicecampioana Spaniei l-ar putea lăsa să plece în ianuarie contra unei sume infime, pentru a nu-l pierde gratis la finalul sezonului actual.
- 15 milioane de euro este cota de piață actuală a lui Isco, potrivit celor de la Transfermarkt.
Etichete: real madrid , carlo ancelotti , isco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții