Foto Gestul făcut de Toni Kroos la festivitatea de premiere, după ce arabii l-au huiduit la fiecare atingere de balon
articol scris de Digi Sport15.01.2024, 18:36
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Toni Kroos (34 de ani) a fost titular pentru Real Madrid în finala Supercupei Spaniei, câștigată împotriva Barcelonei, scor 4-1 la Riyadh, pe KSU Stadium.
La fel cum s-a întâmplat și în semifinala cu Atletico, scor 5-3, mijlocașul german a fost huiduit la fiecare atingere de balon de către spectatorii arabi. Dacă atunci a postat ironic pe Twitter că a fost o "atmosferă grozavă", acum Kroos le-a răspuns altfel celor din Golf.
Toni Kroos a refuzat să poarte tricoul cu mesaj în arabă
La festivitatea de premiere, toți jucătorii lui Real Madrid și-au schimbat tricoul de joc cu unul similar, dar pe care scria în limba arabă.
Singurul care n-a făcut-o a fost Kroos, care a criticat în trecut dezvoltarea subită a fotbalului din Golf și faptul că arabii nu le acordă drepturi persoanelor din comunitatea LGBT.
Neamțul i-a criticat anul trecut pe fotbaliștii care au ales să lase fotbalul european pentru cel arab, în ciuda faptului că mai aveau ani buni de jucat la cel mai înalt nivel.
Ținta principală a lui Kroos a fost Gabri Veiga, tânărul de 21 de ani care a fost dorit de Real Madrid, însă a ales să plece de la Celta Vigo la Al-Ahli vara trecută.
VIDEO cu rezumatul meciului Real Madrid - Barcelona 4-1:
Etichete: real madrid , arabia saudita , supercupa spaniei , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții