Gerard Pique s-a enervat după remiza Barcelonei cu nou-promovata Cadiz: "De aceea sunt aici"
articol scris de Digi Sport24.09.2021, 16:47
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Barcelona a remizat la zero cu nou-promovata Cadiz și a bifat 3 meciuri la rând fără victorie, iar asta nu i-a picat bine lui Gerard Pique. Întrebat dacă echipa sa se mai poate lupta la titlu, fundașul central s-a ambiționat și nici nu concepe alt scenariu.
Gerard Pique: "Eu nu port tricoul Barcei pentru a termina pe locul al doilea sau al treilea"
"Eu nu port tricoul Barcei pentru a termina pe locul al doilea sau al treilea. Sunt aici să mă bat la trofee. Sunt foarte convins, în ciuda acestui debut, că ne vom bate. (...) Ne aflăm în elită de 12 ani, acum trebuie să fim cu toții uniți.
Ne vom bate până la capăt. nimeni să nu se îndoiască de asta! (...) Trecem prin momente cu care nu suntem obișnuiți, sunt niște ani tulburi, o schimbare a prezentului", a spus Pique, potrivit publicației Marca.
Barcelona, fără victorii în ultimele 3 meciuri oficiale
În ultimul meci, Barca s-a chinuit pe terenul nou-promovatei Cadiz, cu care a remizat la zero. Însă fotbalul jucat de catalani a atras cel mai mult atenția. Barca nu mai joacă acel tiki-taka, iar fanii și-au pierdut răbdarea cu Ronald Koeman.
La fel și oficialii, care îi caută deja înlocuitor, mai aled că Barca nu a mai câștigat de 3 meciuri. Deja se vorbește despre două variante: Xavi și Roberto Martinez.
- Ronald Koeman antrenează Barcelona din 19 august 2020 și mai are contract până la finalul acestui sezon.
Etichete: barcelona , gerard pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții