Gata, Barcelona a confirmat transferul de 50 de milioane de euro! Dar rămâne o mare întrebare
articol scris de Digi Sport09.08.2023, 08:34
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mateu Alemany (60 de ani), directorul sportiv al Barcelonei, cel care își anunțase plecarea la Aston Villa în această vară, dar a decis să rămână în cele din urmă, a confirmat plecarea din Barcelona a lui Ousmane Dembele (26 de ani) pentru a intra sub comanda lui Luis Enrique la PSG.
Atacantul francez a mai părăsit o dată de la echipă, dar s-a întors de la Paris pentru că detaliile juridice nu-i permiteau să lipsească de la programul impus de Barcelona.
Barcelona a confirmat că Dembele este la Paris. Încă nu se știe dacă Barca va lua 25 de milioane de euro sau mai mult din transfer
"Este deja la Paris. Dacă nu ar fi, atunci s-ar afla aici", a precizat Alemany despărțirea de Dembele.
Se știe că după ce a fost clară despărțirea a fost ridicată problema împărțirii banilor din clauza de reziliere unilaterală în valoare de 50 de milioane de euro. Conform actelor, lui Dembele și agentului său, Moussa Sissoko, li s-ar cuveni 25 de milioane de euro, numai că Barcelona vrea să oprească un procent mai mare.
Inițial s-a vehiculat ideea că Dembele este mărinimos și renunță la o parte importantă din bani, dar spaniolii au precizat, pe surse, că jucătorul a încălcăt anumite clauze și de aceea banii nu s-au putea împărți 50-50 la sută, precizează AS.com.
Este marea întrebare care rămâne de lămurit, cum se vor împărți cele 50 de milioane de euro. Pentru a continua la Barca, Dembele ar fi solicitat "mult mai mult de 100 de milioane de euro".
Iar acum, tărăgănarea finalizării transferului ar fi fost legată de calculele financiare pe care le face Barca pentru echilibrarea balanței financiare în așa fel încât să poată înscrie la Ligă toți jucătorii transferați.
Etichete: ousmane dembele , transfer dembele , dembele psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții