Frenkie De Jong a refuzat oferta lui Manchester United! Ce l-a nemulțumit pe mijlocașul Barcelonei
articol scris de Digi Sport13.07.2022, 13:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocașul olandez Frenkie De Jong (25 de ani) a spus “pas” ofertei primite de la Manchester United și vrea să rămână la FC Barcelona.
Frenkie De Jong vrea să rămână la FC Barcelona
După lungi negocieri între cele două cluburi, FC Barcelona și Manchester United au ajuns la un acord pentru transferul lui Frenkie De Jong, pentru 85 de milioane de euro.
Totuși, internaționalul olandez a blocat tranzacția, fiind nemulțumit de oferta primită.
Jurnalistul italian Fabrizio Romano anunță că impresarii lui Frenkie De Jong, Ali Dursun și Hasan Cetinkaya, au informat clubul catalan că mijlocașul “nu are nicio intenție” să plece de la Barcelona.
În plus, Frenkie De Jong a respins rapid orice discuție despre o reducere a salariului pentru a merge la Manchester United.
- Premier League va putea fi urmărit pe canalele Digi Sport începând cu sezonul 2022/2023, alături de celelalte 4 campionate puternice din Europa (La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1).
Frenkie De Jong mai are contract cu FC Barcelona până în vara anului 2026.
Mijlocașul olandez a ajuns la FC Barcelona în vara anului 2019, de la Ajax Amsterdam, pentru 86 de milioane de euro.
60 de milioane de euro este cota de piață a lui Frenkie De Jong, potrivit Transfermarkt.
Etichete: barcelona , manchester united , frenkie de jong
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții