Florentino Perez l-a convins: semnează cu Real Madrid pe un sezon
articol scris de Digi Sport23.05.2024, 12:36
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nacho Fernandez (34 de ani), căpitanul celor de la Real Madrid, i-a anunțat pe conducătorii ”Blanco” faptul că nu vrea să-și mai prelungească contractul și caută o nouă experiență la un alt club de fotbal.
Nacho Fernandez nu a jucat în cariera sa decât pentru Real Madrid, iar din 2012 încoace a cucerit nu mai puțin de 24 de trofee cu "Los Blancos".
Florentino Perez l-a făcut pe Nacho Fernandez să se răzgândească
Deși dorința sa era de a pleca de la Real Madrid, președintele Florentino Perez (76 de ani) l-a făcut să se răzgândească pe căpitanul echipei.
Nacho Fernandez, care devenea liber de contract în vară, ar urma acum să semneze un nou contract cu Real Madrid valabil pentru un sezon, anunță Radio Marca.
În ultima vreme, Nacho a prezentat interes pentru formații din MLS, Arabia Saudită și Italia.
Rămâne totuși de văzut dacă Nacho va prinde mai multe minute în teren decât în acest sezon. Apărătorul central a fost deranjat în ultima vreme de statutul său în cadrul clubului.
Nemulțumirea lui Nacho la Real Madrid
Spaniolul a ajuns să fie nemulțumit de faptul că antrenorul Carlo Ancelotti preferă alți jucători de un alt profil în locul său în teren, anunță Relevo.
Recent, Ancelotti l-a folosit pe Aurelien Tchouameni în centrul apărării, în timp ce pe Nacho l-a lăsat pe banca de rezerve, iar acest lucru nu i-a convenit spaniolului, precizează sursa citată.
În urma deciziilor lui Carlo Ancelotti, Nacho Fernandez a considerat că nu este respectat de Real Madrid, motiv pentru nu a dorit inițial o prelungire a contractului cu ”Galacticii”.
Etichete: real madrid , nacho fernandez , nacho fernandez real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții