Florentino Perez încă suspină după Mbappe: "Mereu îmi reproşează că nu i l-am vândut"
16.08.2018, 18:17Europa League: FCSB - Olympiacos, joi, 22:00, DGS 1
Handbal EURO: România - Cehia, vineri, 20:00, DGS 1
Nu este un secret că Florentino Perez este un mare fan al lui Kylian Mbappe, iar preşedintele lui Real Madrid chiar a încercat să-l transfere pe atacantul francez, vara trecută.
Regretul lui Perez că a pierdut noul star al fotbalului mondial în favoarea lui Paris St. Germain a crescut în această vară, când jucătorul de 19 ani s-a numărat printre protagoniştii Cupei Mondiale din Rusia, câştigată chiar de Franţa.
În aceste condiţii, vicepreşedintele lui AS Monaco, Vadim Vasilyev, a spus că, de fiecare dată când vorbeşte cu Perez, acesta îi reproşează, mai în glumă, mai în serios, că nu l-a vândut pe Mbappe actualei campioane a Europei.
"Suntem două cluburi prietene. Dar de fiecare dată când mă văd cu Florentino Perez şi vorbim, îmi reproşează că nu i l-am vândut pe Mbappe", a declarat Vasilyev pentru RMC Sport, la Tallin, acolo unde a asistat la Supercupa Europei, trofeu câştigat de Atletico Madrid, în urma victoriei cu 4-2 în faţa rivalilor de la Real, după prelungiri.
Kylian Mbappe s-a remarcat în sezonul 2016/17, când AS Monaco a cucerit titlul în Ligue 1 şi a ajuns în semifinalele Ligii Campionilor. PSG a plătit 180 de milioane de euro în schimbul său şi le-a luat faţa celor de la Real Madrid, care vedeau în tânărul francez urmaşul lui Cristiano Ronaldo, cedat în această vară la Juventus.
Etichete: monaco , florentino perez , kylian mbappe , mbappe real madrid , vadim vasilyev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții