Florentino Perez a luat o decizie extrem de controversată la Real Madrid: "Una dintre cele mai mari greșeli din istorie"
articol scris de Digi Sport29.08.2023, 22:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid a decis să nu mai facă niciun transfer în perioada de mercato a verii.
Anunțul a fost făcut săptămâna trecută de Carlo Ancelotti, când antrenorul a fost întrebat dacă se mai fac sau nu demersuri pentru Kylian Mbappe. În spatele deciziei se află, însă, Florentino Perez.
Spaniolii cred că Florentino Perez a făcut "una dintre cele mai mari greșeli din istorie"
Publicația spaniolă Fichajes s-a arătat siderată de faptul că președintele lui Real Madrid a decis ca echipa sa să nu mai ia niciun atacant până la finalul perioadei de mercato (1 septembrie).
Decizia lui Perez este considerată drept "una dintre cele mai mari greșeli din istorie din partea sa". Perez are două mandate de președinte pe Santiago Bernabeu, primul în perioada 2000-2006 și cel actual, care datează din 2009 până în prezent.
Real Madrid are probleme serioase de lot
Spaniolii sunt cu atât mai surprinși de decizia lui Perez întrucât Vinicius Junior s-a accidentat recent și va lipsi de pe teren cel puțin o lună.
În compartimentul ofensiv, Real Madrid are doar trei fotbaliști - Vinicius Junior, Rodrygo și Joselu.
În lipsă de variante, tehnicianul itialian l-a utilizat deseori pe Valverde în banda dreaptă a atacului, deși uruguayanul este la bază mijlocaș central, iar acum va apela din nou la această soluție.
Recent, Ancelotti l-a utilizat pe Jude Bellingham ca nouă fals, tot din lipsă de opțiuni.
Etichete: real madrid , florentino perez , mercato
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții