Florentino Perez a luat decizia, imediat după ce Real Madrid s-a calificat în finala UEFA Champions League
articol scris de Digi Sport09.05.2024, 23:50
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florentino Perez a urmărit îndeaproape calificarea dramatică a lui Real Madrid, care a învins-o pe Bayern Munchen, scor 4-3 la general și a obținut biletul pentru finala UEFA Champions League ce va avea loc pe Wembley, în Londra.
Președintele grupării de pe Santiago Bernabeu a văzut evoluția fotbaliștilor lui Carlo Ancelotti și s-a convins. A doua zi după ce Real Madrid s-a calificat în finala UEFA Champions League, acesta a luat decizia.
Florentino Perez se întâlnește cu Toni Kroos și Luka Modric! Vrea să-i facă să rămână la Real Madrid
Conform spaniolilor de la Marca, ziarul de casă al celor de la Real Madrid, Florentino Perez se va întâlni cu Toni Kroos și Luka Modric, fotbaliști legendari ai căror contracte expiră în vară.
Astfel, președintele grupării din capitala Spaniei conștientizează importanța pe care o au cei doi în cadrul echipei și vrea să-i facă să rămână încă un sezon pe Santiago Bernabeu.
Aceeași sursă notează faptul că și antrenorul Carlo Ancelotti își dorește să se bazeze pe serviciile celor doi și în sezonul următor.
Același lucru a încercat și în sezonul trecut cu francezul Karim Benzema, dar fostul câștigător al Balonului de Aur a refuzat și a ales să meargă în Arabia Saudită.
- Luka Modric a fost transferat în vara anului 2012 de Real. De cealaltă parte, Toni Kroos a ajuns în 2014 la Madrid, după ce ”Galacticii” le-au plătit nemților de la Bayern Munchen suma de 25 de milioane de euro.
Real Madrid oferă 45 de milioane de euro pentru Franco Mastantuono de la River Plate
Președintele lui Real Madrid continuă să exploreze piața, iar conducătorul de pe Santiago Bernabeu a pus ochii pe un nou jucător foarte tânăr.
Real Madrid plănuiește să înceapă negocierile cu River Plate pentru a încerca să-l aducă pe Santiago Bernabeu pe argentinianul Franco Mastantuono, un fotbalist de numai 16 ani.
Conform lui Fabrizio Romano, Real Madrid plănuiește să ofere nu mai puțin de 45 de milioane de euro pentru tânăra speranță a fotbalului argentinian, suma la care este setată clauza de reziliere a acestuia. Numai că Realul vrea să negocieze cu formația din Argentina condițiile de plată.
Totuși, renumitul jurnalist italian notează faptul că formația din capitala Spaniei nu a înaintat încă o ofertă oficială pentru Franco Mastantuono.
Etichete: real madrid , luka modric , toni kroos , florentino perez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții