Florentino Perez a luat decizia finală! Ce se întâmplă cu transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid vara aceasta
articol scris de Digi Sport18.06.2023, 23:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Kylian Mbappe (24 de ani) mai are contract cu PSG până în vara anului 2024 și deja i-a anunțat pe oficialii echipei din Hexagon că nu își va mai prelungi contractul.
Imediat, șeicii au venit cu un răspuns: ori este vândut în această perioadă de mercato, ori va fi nevoit să activeze clauza care îi prelungește înțelegerea cu încă un an.
Real Madrid a închis deja perioada de transferuri
Fanii vicecampioanei Spaniei sperau ca Real Madrid să facă o ofertă în această vară, însă totul a fost năruit de decizia neașteptată a lui Florentino Perez.
Președintele ”Galacticilor” a confirmat transferul lui Joselu de la Espanyol, dar a făcut un anunț care îl are drept principal destinatar pe starul de la PSG.
Perez a dezvăluit, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, că atacantul spaniol este ultimul transfer pe care Real Madrid îl va face în această perioadă de mercato.
- 180 de milioane de euro este cota de piață a lui Kylian Mbappe, potrivit transfermarkt.com.
- 41 de goluri și 10 pase decisive a reușit în acest sezon starul francez pentru Paris Saint-Germain.
Kylian Mbappe, aspru criticat de către un campion mondial: „E enervant, are o latură insuportabilă!”
Kylian Mbappe este în centrul atenției, după ce a i-a informat pe oficialii parizienilor că este gata să plece liber de contract de pe Parc de Princes, în vara anului 2024.
Christpohe Dugarry nu a ezitat și a ținut să îl atenționeze pe starul lui PSG, despre care a spus că ”are o latură insuportabilă”.
„E enervant, are o latură insuportabilă de a vrea mereu să-și dea cu părerea. Poate i-am dat prea mult. Pentru cineva care se descurca bine cu comunicarea, devine din ce în ce mai rău.
Uite-te cum s-a comportat cu Real Madrid, uite-te cum s-a comportat cu PSG. Își dăduse acordul lui Real Madrid, ajunsese la o înțelegere, dar s-a răzgândit”, a declarat Dugarry, potrivit Mundo Deportivo.
Etichete: real madrid , psg , florentino perez , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții