Florentino Perez a dat lovitura! Fotbalistul de 40.000.000€ e gata să semneze cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport26.04.2024, 13:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid trece printr-un moment excelent, după ce s-a calificat în semifinalele UEFA Champions League în detrimentul celor de la Manchester City și a reușit să câștige și derby-ul cu rivala Barcelona, scor 3-2.
Chiar și așa, ”Galacticii” sunt conștienți că au nevoie de întăriri, iar Florentino Perez este tot mai aproape să aducă pe Santiago Bernabeu un nou fotbalist, care este dorit și de Paris Saint-Germain.
Leny Yoro, tot mai aproape de Real Madrid
Conform celor de la Relevo, după ce Nacho a anunțat că va pleca la vară de la Real Madrid, ”Galacticii” au accelerat negocierile pentru transferul lui Leny Yoro, fundașul central francez al celor de la Lille, cotat la 40 de milioane de euro de către site-ul de specialitate Transfermarkt.
Accidentarea gravă suferită de David Alaba a reprezentat și ea un motiv pentru care Florentino Perez a devenit tot mai hotărât să-l transfere pe Leny Yoro, fundaș curtat intens și de Paris Saint-Germain. Astfel, fundașul celor de la Lille este tot mai aproape să devină noul jucător al echipei antrenate de Carlo Ancelotti.
- 57 de meciuri a jucat Leny Yoro pentru Lille, perioadă în care a marcat 3 goluri și a oferit o pasă decisivă.
Nacho a anunțat că pleacă de la Real Madrid
Potrivit informațiilor oferite de jurnalistul Fabrizio Romano pe Twitter, căpitanul lui Real Madrid a informat șefii clubului că negocierile pentru prelungirea contractului nu mai au niciun rost.
Dacă recent presa spaniolă scria că Nacho prioritizează alte variante, dar nu exclude rămânerea pe Santiago Bernabeu, acum totul este clar. Fundașul central va îmbrăca tricoul altei echipe din sezonul următor, în premieră.
Nacho devine liber de contract pe 30 iunie, astfel că "Los Blancos" nu vor încasa niciun ban de pe urma plecării sale.
Vestea vine la scurt timp după ce s-a aflat că, în urma calificării în semifinalele Champions League, Florentino Perez s-a dus în vestiarul echipei și i-a spus lui Nacho că trebuie să rămână.
Etichete: real madrid , lille , leny yoro
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții