Final de carieră. Sergio Aguero, așteptat să-și anunțe retragerea
articol scris de Digi Sport13.12.2021, 12:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Atacantul argentinian Sergio Aguero (33 de ani) va rămâne cu doar cinci meciuri oficiale în tricoul Barcelonei, fiind nevoit să se retragă după ce a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă.
Aguero, forțat să-și încheie cariera
Potrivit Marca și AS, Aguero va face anunțul încheierii carierei miercuri, 15 decembrie, în cadrul unui eveniment special.
Inițial, medicii i-au transmis atacantului că trebuie să stea nouă luni în afara fotbalului, în această perioadă urmând să afle dacă va mai putea juca, în urma unor investigații medicale suplimentare.
Sergio Aguero a jucat ultima dată pe 30 octombrie, în meciul Barcelona – Alaves.
“Barcelona a pregătit despărțirea de Aguero. Miercuri va fi organizată o ceremonie, în care va fi anunțată retragerea lui din fotbal”, a anunțat jurnalistul Emilio Pérez de Rozas pentru Marca.
Anunțul va fi făcut după meciul amical jucat de FC Barcelona cu Boca Juniors, marți, în Arabia Saudită, eveniment în memoria lui Diego Maradona, socrul lui Aguero.
165 de minute și un gol pentru Barcelona
De cinci ori campion al Angliei cu Manchester City și câștigător al Copa America cu Argentina în acest an, Sergio Aguero s-a transferat la Barcelona în vară, din postura de jucător liber de contract. Sud-americanul a venit accidentat, s-a refăcut abia la mijlocul lunii octombrie și a bifat cinci meciuri și un gol înaintea problemelor respiratorii de la duelul cu Alaves.
În vârstă de 33 ani, Sergio Aguero este cel mai bun marcator din istoria clubului Manchester City, la care a evoluat timp de un deceniu (2011-2021), reuşind să înscrie 260 de goluri în 390 de meciuri. El a îmbrăcat de 101 ori tricoul selecţionatei Argentinei, pentru care a marcat 41 de goluri.
Etichete: barcelona , retragere , aguero , sergio aguero , aritmie cardiacă
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții