Barcelona s-a decis. Un fotbalist de 70 de milioane de euro, în capul listei de transferuri
17.11.2018, 10:07SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Matthijs de Ligt ține prima pagină a ziarelor din Spania. Oficialii celor de la FC Barcelona au urmărit îndeaproape prestația sa de vineri seară, din tricoul naționalei Olandei și au rămas impresionați.
Dacă în ultimele săptămâni s-a tot zvonit despre interesul Barcelonei pentru transferul tânărului fundaș, presa din Spania a dat astăzi cărțile pe față. Oficialii clubului catalan sunt deciși în privința lui Matthijs de Ligt, pe care l-au trecut în capul listei de transferuri, în ciuda sumei uriașe cerute de Ajax Amsterdam. 70 de milioane de euro este suma pe care o cer olandezii.
În plus, Barcelona mai are în vizor un jucător de la Ajax, Frenkie de Jong și nu ar fi exclus ca ambii fotbaliști să se alăture catalanilor la pachet.
Matthijs de Ligt, piesă de bază în naționala Olandei
Prestația lui Matthijs de Ligt de vineri seara, în partida dintre Olanda și Franța, din UEFA Nations League, încheiată cu 2-0 pentru echipa lui Ronald Koeman, a fost impecabilă. În vârstă de doar 19 ani, de Ligt a fost integralist în naționala "Portocalei mecanice", unde a făcut cuplu în axul central al apărării alături de Virgil van Dijk.
În urma victoriei surprinzătoare a Olandei împotriva Campioanei Mondiale, Germania a retrogradat în Grupa B a UEFA Nations League. 11-2 a fost raportul şuturilor pe poartă în Olanda - Franţa. După o perioadă în umbră, batavii revin în forţă în fotbalul mondial. Wijnaldum și Depay au punctat pentru olandezi, împotriva naționalei lui Didier Deschamps.
Etichete: fc barcelona , ajax amsterdam , transferuri barcelona , ronald koeman , uefa nations league , matthijs de ligt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții