FC Barcelona face al doilea transfer al iernii. Catalanii aduc încă un jucător din Premier League
articol scris de Digi Sport27.01.2022, 18:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Barcelona continuă să transfere din Premier League, după ce l-a adus pe mijlocașul spaniol Ferran Torres (21 de ani) de la Manchester City.
Adama Traore, împrumutat la FC Barcelona
Catalanii s-au înțeles cu Wolverhampton pentru împrumutul mijlocașului spaniol Adama Traore (26 de ani), până în vară, potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano.
FC Barcelona are opțiunea de a-l cumpăra pe Adama Traore, pentru 30 de milioane de euro plus bonusuri.
Până în luna iunie, FC Barcelona va achita integral salariul lui Adama Traore, potrivit sursei citate.
FC Barcelona urmează să-l prezinte pe Adama Traore în cursul zilei de vineri. Xavi are mare nevoie de un jucător de bandă, având în vedere situația complicată cu Ansu Fati (accidentat) și Ousmane Dembele (în ultimele șase luni de contract).
- Digi Sport urmărește toate transferurile efectuate în această iarnă în fotbalul mondial. Mutările oficializate pot fi văzute AICI.
Adama Traore, jucător format la academia Barcelonei, a plecat în 2015, la Aston Villa, pentru 10 milioane de euro. Între 2016 și 2018 a jucat la Middlesbrough, apoi a ajuns la Wolves.
Adama Traore, cunoscut pentru viteza lui remarcabilă, poate juca în ambele benzi, dar și ca vârf. Are opt meciuri pentru naționala de seniori a Spaniei.
- În acest sezon, Adama Traore a înscris un singur gol în Premier League, în 20 de meciuri.
- 28 de milioane de euro este cota de piață a lui Adama Traore, potrivit Transfermarkt.
Etichete: premier league , barcelona , transfer , la liga , imprumut , wolves , wolverhampton , adama traore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții