Era inevitabil: clubul din La Liga care a anunțat ”transferul” lui Kylian Mbappe
articol scris de Digi Sport15.02.2024, 21:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Kylian Mbappe (25 de ani) a luat, în sfârșit, decizia finală în privința viitorului său: pleacă de la PSG!
Cum se întâmplă deseori în cazurile fotbaliștilor mari care rămân liberi de contract, unele cluburi, care nu au, de fapt, nicio șansă reală să-i transfere, anunță ”mutările” pe rețelele sociale.
Getafe l-a ”transferat” pe Kylian Mbappe
Adesea, postările vin de la cluburi foarte mici, de obicei din ligile inferioare. Acum, însă, Getafe, club din prima ligă spaniolă, a anunțat pe Twitter că l-a ”transferat” pe Kylian Mbappe.
Pe contul oficial de Twitter, clubul spaniol a publicat o fotografie trucată cu Mbappe în tricoul lui Getafe, alături de mesajul ”Tic, tac...”.
Acel mesaj a fost folosit pentru că un transfer al lui Kylian Mbappe n-ar fi posibil acum, ci peste câteva luni, după 30 iunie 2024, când îi expiră contractul cu PSG.
Kylian Mbappe are șanse mari să joace pe stadionul lui Getafe sezonul viitor
Kylian Mbappe are, într-adevăr, șanse mari să joace pe stadionul lui Getafe sezonul viitor, dar din postura de adversar.
Superstarul francez este dorit de Real Madrid, care i-a trimis deja o ofertă, cu un salariu anual de 35 de milioane de euro și o primă de instalare de 125 de milioane de euro.
Etichete: getafe , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții