El este "GALACTICUL" ales de Real Madrid. Anunțul făcut de L'Equipe
25.09.2018, 12:33Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Real Madrid a avut mai multe ținte importante în vara trecută, însă nu a reușit să aducă niciun superstar care să acopere golul lăsat de plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus.
S-a vorbit, pe rând, de Neymar, Hazard și Mbappe, însă fanii "albilor" au fost nevoiți să se mulțumească cu fotbaliști ca Vinicius, Odriozola, Courtois sau Mariano.
Acum, presa franceză scrie că un nou jucător a devenit prioritar pentru Florentino Perez. Este vorba despre Nabil Fekir (25 de ani), de la Lyon, jucător care în vară a fost aproape de un transfer la Liverpool.
Fekir a avut un debut excelent de sezon la Lyon, iar oficialii Realului sunt convinși că francezul ar fi cea mai bună soluție pentru compartimentul ofensiv, după plecarea lui CR7. L'Equipe scrie că Real Madrid este decisă să îl aducă pe jucătorul cotat la 60 de milioane de euro în această iarnă.
Campioana Europei se va lupta cu Chelsea pentru achiziționarea lui Fekir, însă are prima șansă, având în vedere că Florentino Perez este "disperat" să facă un transfer de marcă.
"Am auzit multe lucruri. Adevăratul motiv pentru care a picat transferul meu? Doar cei de la Liverpool știu. Lucruri de genul ăsta se întâmplă. Asta e viața. Trebuie să mergem mai departe. E de domeniul trecutului acum", spunea Fekir, în vară.
Fekir mai are contract cu Lyon până în 2020. În acest sezon are 3 goluri și două pase decisive în 5 meciuri pentru Lyon.
25 de ani are Nabil Fekir
60 de milioane de euro e cota de piață a francezului
Etichete: nabil fekir real madrid , transfer fekir real madrid , fekir lyon real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții