El Clasico se anunţă incendiar în noul sezon! Cum ar arăta Barcelona şi Real Madrid dacă se realizează toate transferurile
30.06.2019, 09:13Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Real Madrid şi Barcelona îşi încordează muşchii înaintea noului sezon din La Liga. Disperaţi să întrerupă hegemonia catalanilor, "galacticii" s-au lansat într-o campanie frenetică de achiziţii, în care numele cel mai sonor este, deocamdată, cel al belgianului Eden Hazard.
Campioana Spaniei nu a rupt gura târgului deocamdată, dar dacă toate zvonurile se adeveresc, Ernesto Valverde va avea cu adevărat un atac extraterestru - cvartetul Messi-Suárez-Neymar-Griezmann ar deveni o redutabilă maşină de goluri. Cel puţin pe hârtie.
Barcelona domină categoric pe Real Madrid în ofensivă
În total, Messi (51 de goluri), Suarez (25 de goluri), Neymar (23 de goluri) şi Griezmann (21 de goluri) au înscris sezonul trecut 120 de goluri sub culorile cluburilor pe care le-au reprezentat. Asta înseamnă cu 38 de goluri mai mult decât cei 4 muşchetari ai rivalei, Benzema, Vinicius, Jovic, Hazard.
Este greu de presupus cum ar arăta cifrele în cazul în care vedetele din cele două tabere vor juca împreună, dar diferenţa ar putea fi chiar mai mare, cred ziariştii spanioli. Asta pentru că trio-ul Neymar-Messi-Suárez a marcat 364 de goluri în cele 3 sezoane jucate împreună pe. ‘Cei trei amigos’, cum au fost botezaţi după grupul creat pe Whatsapp, au înscris mai mult de 100 de goluri pe an.
După ce a suferit enorm odată cu plecarea lui Cristiano Ronaldo, fotbalist cu o medie de 50 de goluri pe an (450 de goluri în cei 9 ani petrecuţi pe Santiago Bernabeu), Real Madrid a căutat acum un goleador care să-l ajute pe Karim Benzema, cel care a izbutit 30 de goluri în ediţia trecută. Au venit Luka Jovic, sârbul cu 27 de goluri la Eintracht Frankfurt şi Eden Hazard, cu 21 de reuşite pentru Chelsea.
Vinicius nu a convins până acum - are doar 4 goluri în tricoul blanco, dar Zinedine Zidane crede că primul sezon a fost unul de acomodare şi va miza pe el în continuare.
Chiar şi aşa, toată lumea crede că Real Madrid va avea nevoie de o minune pentru a cuceri titlul - în ultimii 8 ani, cel mai titrat club spaniol a reuşit doar în două rânduri această performanţă.
Cifre extrem de slabe pentru madrileni
Real Madrid a încheiat un sezon execrabil la două capitole la care excela - cel al golurilor marcate şi încasate în Primera Division. Galacticii au marcat doar 63 de goluri, cu 25 mai puţine decât Barcelona. Mai grav este că au primit 44 de goluri, o cifră mai slabă decât ocupanta locului 13, Leganes, care a încasat doar 41 de goluri, şi puţin mai bună decât Valladolid, o echipă de pe locul 16, care tocmai a scăpat de retrogradare, şi care are 49 de goluri primite.
Nu mai puţin de 19 puncte le-au separat pe cele două mari rivale, după un an de coşmar pentru formaţia blanco. Este cea mai mare diferenţă înregistrată în favoarea Barcelonei, într-o ediţie din La Liga.
Precedentul record era de 17 puncte, avans pe care catalanii l-au avut de două ori. Mai întâi, în sezonul 1984/85, când încă se acordau două puncte la victorie. A doua oară, chiar în stagiunea trecută, ceea ce dovedeşte maniera categorică în care formaţia blaugrana a dominat La Liga în ultimii doi ani.
Cele mai multe înfrângeri în ultimii 23 de ani
Nu este singurul record negativ înregistrat de Real Madrid într-un sezon în care a avut trei antrenori - Julen Lopetegui, Santiago Solari şi Zinedine Zidane.
Pentru prima oară din sezonul 1995/96, madrilenii termină un sezon cu 18 înfrângeri în toate competiţiile. Nu mai puţin de 12 au venit în campionat.
Etichete: real madrid , barcelona , neymar , eden hazard , antoine griezmann
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții