Echipa la care ar putea ajunge din vară Luis Enrique, după despărțirea de naționala Spaniei
articol scris de Digi Sport14.12.2022, 10:27
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Luis Enrique (52 de ani) s-a despărțit de naționala Spaniei după eliminarea de la Cupa Mondială din Qatar și ar putea reveni pe banca unei echipe de club în vara anului 2023.
Luis Enrique, variantă pentru Atletico Madrid
Din vara viitoare, Luis Enrique ar putea ajunge pe banca celor de la Atletico Madrid, unde i-ar putea lua locul lui Diego Simeone (52 de ani), antrenor aflat pe banca echipei decembrie 2011.
Diego Simeone este din ce în ce mai contestat pe banca lui Atletico Madrid, iar în var s-ar putea produce o schimbare la echipă, dacă gruparea din capitala Spaniei nu va avea rezultate notabile, anunță AS.
Cu Diego Simeone, în acest sezon, Atletico Madrid a fost eliminată din Champions League încă din faza grupelor, iar în campionat se află la 13 puncte în spatele celor de la FC Barcelona.
Rămâne de văzut dacă Simeone va pleca în cele din urmă de la Atletico Madrid și dacă Luis Enrique va fi instalat pe banca grupării din capitala Spaniei.
De-a lungul carierei, Enrique le-a mai pregătit, printre altele, pe FC Barcelona, AS Roma sau Celta Vigo.
Mesajul postat de Luis Enrique, după plecarea de pe banca Spaniei
Fostul selecționer le-a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat de-a lungul ultimilor ani, iar la final le-a cerut conaționalilor săi să îi acorde toate încrederea succesorului său.
"În numele meu și al întregului staff.
A început acum patru ani. Ce zboară timpul! Nu pot să fiu decât super recunoscător celor care m-au ales de două ori.
Mulțumesc tuturor angajaților de la Federație, alături de care am împărtășit experiențe și care au fost loiali ideilor mele. Îmi pare rău că nu am putut să vă ajut mai mult.
Le mulțumesc tuturor care au muncit neîntrerupt pentru a ajuta jucătorii și staff-ul cu tot ce aveau nevoie. A fost ceva foarte special să fac parte din asta.
În ultimul rând, dar nu pentru că ar fi mai puțin important, le mulțumesc suporterilor care ne-au făcut să le simțim sprijinul mereu, chiar și în cele mai delicate momente. Este timpul să spun la revedere, dar vreau să mai adaug o singură rugăminte.
Lucrul de care are nevoie echipa este SPRIJIN pentru Luis de la Fuente, pentru a putea îndeplini toate țelurile pe care și le-a setat. Hai, Spania! Pentru totdeauna. Mulțumesc", a fost mesajul lui Enrique.
Etichete: atletico madrid , diego simeone , luis enrique , selectioner spania , luis enrique atletico madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții