E gata! ”Perla” Braziliei semnează cu Barcelona pentru 35 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport04.07.2023, 19:53
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vitor Roque (18 ani) va deveni noul jucător al celor de la Barcelona.
Tânărul fotbalist brazilian își dăduse acordul să vină pe Camp Nou, iar acum catalanii și Atletico Paranense au ajuns la un numitor comun în privința transferului.
Vitor Roque semnează cu Barcelona
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, în cursul zilei de marți, 4 iulie, cele două formații și-au dat acordul și au semnat toate actele pentru ca Vitor Roque să poată evolua în Spania.
Conform sursei citate, planul celor de la Barcelona este ca ”perla” Braziliei să ajungă la echipă la începutul anului viitor.
- 18 milioane de euro este cota de piață a lui Vitor Roque, potrivit trnasfermarkt.com.
Cele două cluburi au ajuns la un acord, iar Barcelona va plăti 35 de milioane de euro.
Suma poate ajunge la 45 de milioane, în cazul în care noul puști-minune al fotbalului brazilian va bifa bonusurile de performanță care vor fi incluse în contract. Contractul lui Roque se va întinde până în 2028.
Barcelona negociază și pentru transferul lui Neymar
În afară de Joao Cancelo, Barcelona mai vrea să împrumute un fotbalist de clasă mondială pentru sezonul următor, iar acela este Neymar. Parizienii caută să se despartă de cel mai scump fotbalist din istorie, pentru care au plătit 222 de milioane de euro în 2017.
Reprezentanții PSG-ului l-au propus mai multor cluburi de top, iar cel care a acceptat a fost chiar Barcelona, echipa care a primit suma-record pentru brazilian acum 6 ani.
Conform publicației BeIN Sports, citată de Forbes, PSG și Barcelona au ajuns la un acord de principiu pentru transferul lui Neymar.
Decarul PSG-ului ar urma să fie împrumutat pentru întreg sezonul următor, iar în contract ar fi inclusă și o clauză de cumpărare definitivă.
Singurul detaliu care mai trebuie rezolvat este modul în care salariul lui Neymar va fi plătit. Barcelona vrea ca PSG să îi suporte integral cele aproximativ 45 de milioane de euro pe care sud-americanul le încasează anual.
De cealaltă parte, parizienii își doresc ca Barcelona să plătească măcar un procent din salariul lui Neymar. Rămâne de văzut dacă cele două părți vor finaliza cu succes negocierile, dar și dacă brazilianul va accepta să revină pe Camp Nou.
Etichete: barcelona , la liga , vitor roque
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții