După Sergio Ramos, încă un veteran de la Real Madrid ar putea pleca! PSG, gata să lanseze ofensiva
articol scris de Digi Sport21.06.2021, 13:12
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Raphael Varane, unul dintre titularii reprezentative franceze la EURO 2020, nu și-a prelungit până în acest moment contractul cu Real Madrid.
Paris Saint Germain stă cu ochii pe fotbalist și ar fi pregătită să lanseze ofensiva în încercarea de a-l transfera pe jucător.
PSG, gata să lanseze ofensiva pentru Raphael Varane
Potrivit Foot Mercato, clubul din capitala Franței s-a interesat despre jucătorul celor de la Real Madrid.
Real Madrid ar putea pierde încă un fundaș care a făcut parte din defensiva ”galactică” ani la rând. Sergio Ramos a părăsit deja clubul din capitala Spaniei, iar Raphael Varane ar fi și el tentat să plece de pe Santiago Bernabeu.
Aceeași sursă precizează faptul că fundașul a refuzat deja două oferte de prelungire a contractului puse pe masă de oficialii ”galacticilor”.
Se pare că Varane le-a stârnit interesul parizienilor, dar acesta ar fi dorit și de Manchester United.
Carlo Ancelotti ar dori să îl păstreze pe Raphael Varane pentru calitățile sale din teren, dar noul antrenor de la Real va avea o misiune dificilă să îl convingă pe fundaș să rămână, mai ales că oficialii madrileni par să nu se opună vehement plecării acestuia.
Man. United, dispusă să plătească 12 milioane de euro pe sezon pentru Varane
Potrivit publicației din Spania, Varane, care se află în lotul Franței pentru Euro 2020, a fost ofertat cu un salariu tentant de 12 milioane de euro pe sezon. Manchester United ar fi dispusă să le plătească celor de la Real Madrid 50 milioane de euro.
Cotat la 70 milioane de euro, fundașul născut în Lille a jucat în acest sezon din La Liga 31 de partide și a marcat două goluri. Pentru naționala Franței, Raphael Varane a strâns 74 de selecții și a marcat cinci goluri.
Etichete: real madrid , psg , raphael varane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții