După Jovic, încă un jucător de la Real Madrid e suspect de COVID-19! Anunțul lui Zidane
09.07.2020, 16:25SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vinicius Junior (19 ani), tânărul jucător al celor de la Real Madrid, este suspect de COVID-19. Anunțul a fost făcut de antrenorul Zinedine Zidane.
Brazilianul a ratat antrenamentul echipei de astăzi, iar Zidane a dezvăluit că testul COVID-19 "nu a decurs bine". Vinicius va efectua o nouă verificare pentru a afla un verdict concret.
"Nu înseamnă că are coronavirus, ci doar că uneori se produc erori la teste și va trebui să facă încă unul.
A făcut un al doilea test în această dimineață și așteptăm rezultatele în această după-amiază. Nu e o problemă. Cel mai probabil, va fi alături de noi mâine", a declarat Zidane, potrivit As, înaintea meciului cu Alaves.
Pe lângă problemele legate de Vinicius, Zidane va avea bătăi de cap și în defensivă pentru partida cu Alaves. Sergio Ramos și Dani Carvajal sunt suspendați, Nacho este accidentat, iar Marcelo a ratat antrenamentul de astăzi.
- Meciul dintre Real Madrid și Alaves se dispută mâine, de la ora 23:00, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și Digi 4K.
Jovic, și el suspect de COVID-19, după ce a intrat în contact cu o persoană infectată
Luka Jovic (22 de ani), atacantul lui Real Madrid, a fost izolat, după ce au apărut suspiciuni privind infectarea sa cu noul coronavirus. Informația a fost dezvăluită ieri, în cadrul emisiunii El Chiringuito.
Fotbalistul sârb ar fi intrat în contact cu un prieten care a fost testat pozitiv cu COVID-19, astfel că Jovic a fost nevoit să se izoleze acasă pentru a evita o posibilă infectare a colegilor săi.
Jovic, care a prins doar câteva minute de la reluarea fotbalului din La Liga, nu s-a antrenat cu Real Madrid în ultimele două zile, iar primul test a avut un rezultat negativ, scrie Marca.
Atacantul așteaptă acum verdictul celui de-al doilea test, care va fi efectuat în zilele următoare.
Etichete: real madrid , zinedine zidane , vinicius , luka jovic , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții