După interesul pentru Casemiro, Manchester United a pus ochii pe încă un jucător de la Real Madrid
articol scris de Digi Sport17.08.2022, 14:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Manchester United caută cu insistență să-și îmbunătățească lotul, asta după ce startul sezonului a fost unul sub așteptări.
Gruparea de pe Old Trafford a pierdut în prima rundă, 1-2, cu Brighton, chiar pe teren propriu, și a fost umilită în etapa a doua, 4-0, în deplasare, la Brentford.
Manchester United vrea să cumpere de la Real Madrid
Britanicii sunt interesați de Casemiro, pe care îl consideră omul perfect pentru cel mai deficitar post din lot, acela de mijlocaș defensiv, și au pus ochii și pe un alt jucător al ibericilor.
Conform ultimelor informații, se pare că Manchester United monitorizează îndeaproape situația lui Marco Asensio, mijlocașul ofensiv de bandă dreaptă al celor de la Real Madrid.
Spaniolul mai are contract doar pentru un sezon cu "galacticii", care nu s-ar opune unei plecări a acestuia în cazul unei oferte avantajoase pentru club. Momentan, nu au existat negoiceri între cele două cluburi, dar situația s-ar putea schimba rapid, mai ales că Manchester United caută un mijlocaș ofensiv de picior stâng.
S-a mai zvonit în această vară că Newcastle ar putea forța transferul lui Marco Asensio, dar în cele din urmă totul a rămas la stadiul de zvon.
Manchester United oferă 17 milioane de euro pentru Sergino Dest
Potrivit Talk Sport, citat de Mundo Deportivo, Manchester United este dispusă să plătească 17 milioane de euro pentru Sergino Dest, sumă care se apropie de cea cerută de Barcelona, 20 de milioane de euro.
Având în vedere diferența mică dintre cerere și ofertă, este foarte probabil ca cele două cluburi să ajungă la un acord în perioada imediat următoare.
Sergino Dest a jucat foarte puțin la Barcelona de la venirea lui Xavi, iar în această vară i s-a transmis că ar fi benefic pentru ambele părți să își găsească o altă echipă. Xavi și-a întărit poziția față de Sergino Dest în prima etapă din La Liga, când nici nu l-a inclus pe american în lotul pentru meciul cu Rayo Vallecano, încheiat 0-0, și l-a folosit fundaș dreapta pe Ronald Araujo, stoper de ”meserie”.
Erik ten Hag ”s-a răzgândit”: decizia luată în privința lui Cristiano Ronaldo
Jocul și atitudinea lui Cristiano Ronaldo l-au făcut pe Erik ten Hag să-și schimbe poziția în privința lui Cristiano Ronaldo.
Potrivit Mundo Deportivo, care citează The Athletic, olandezul ”s-a răzgândit” și este de acord acum cu plecarea lui Cristiano Ronaldo.
La fel ca Erik ten Hag, conducerea lui Manchester United a spus un ”nu” categoric când a venit vorba despre posibila plecare a lui Cristiano Ronaldo, însă ultimele evenimente și, mai ales, schimbarea poziției managerului olandez, ar putea duce la deschiderea ”ușii de ieșire” pentru portughez.
Unde poate ajunge Cristiano Ronaldo
Dacă va primi acceptul lui Manchester United, Cristiano Ronaldo va avea, totuși, o problemă să-și găsească o altă echipă.
În această vară, portughezul a fost propus de Jorge Mendes la Bayern, Chelsea, PSG, Atletico Madrid, AC Milan sau Inter, însă de fiecare dată a fost refuzat.
Singura opțiune pe care pare că o are Cristiano Ronaldo este o revenire la Sporting, formație care va evolua în grupele ediției viitoare a UEFA Champions League, spre deosebire de Manchester United. De altfel, ratarea celei mai importante competiții intercluburi reprezintă principalul motiv al solicitării portughezului de a fi lăsat să plece.
Etichete: real madrid , transfer , manchester united , marco asensio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții