După eșecul cu AC Milan, Real Madrid a mai primit o lovitură: fotbalistul de 100.000.000€ s-a accidentat
articol scris de Digi Sport06.11.2024, 17:09
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Real Madrid a cedat surprinzător pe teren propriu în fața celor de la AC Milan, scor 1-3, în etapa cu numărul 4 din UEFA Champions League, iar la o zi distanță a mai primit încă o lovitură.
- Thiaw (12), Morata (39) și Reijnders (73) au punctat pentru italieni, în timp ce golul lui Real Madrid a fost marcat de Vinicius Junior (23 - penalty).
Aurelien Tchouameni a suferit o entorsă la glezna dreptă
Aurelien Tchouameni a început titular partida de pe Santiago Bernabeu, dar a fost înlocuit la pauza meciului de către Diaz. La o zi distanță, Real Madrid a transmis că fotbalistul francez a suferit o entorsă la glezna stângă.
”După testele efectuate astăzi jucătorului nostru Aurelien Tchouameni de către Serviciile Medicale Real Madrid, acesta a fost diagnosticat cu o entorsă la glezna stângă. Evoluție în așteptare.”, este comunicatul transmis de Real Madrid.
În ciuda faptului că ”Los Blancos” nu au anunțat cât va absenta fotbalistul, jurnalistul italian Fabrizio Romano a transmis că acesta va sta departe de terenul de fotbal aproximativ o lună.
- 100 de milioane de euro este cota de piață a lui Tchouameni, potrivit Transfermarkt
- până în iulie 2028 mai are mijlocașul contract cu Real Madrid
- 80 de milioane de euro a plătit Real Madrid în vara anului 2022 pentru a îl transfera pe francez de la AS Monaco
Tot internetul râde de Real Madrid și Manchester City. ”Haaland, Miss Penalty”
Galerie Foto
VIDEO Rezumatul meciului Real Madrid - AC Milan 1-3
Aurelien Tchouameni se află pe lista de transferuri a lui Liverpool
Liverpool a fost foarte aproape să-l transfere și pe Martin Zubimendi (25 de ani), însă acesta a preferat să rămână la Real Sociedad, chiar dacă gruparea de pe Anfield era decisă să-i plătească clauza de reziliere în valoare de 60 de milioane de euro.
Formația engleză l-a ratat pe Zubimendi, iar în această iarnă este pregătită să transfere cu orice preț un nou mijlocaș central. Potrivit celor de la Fichajes, ”Cormoranii” au găsit și principala țintă: Aurelien Tchouameni (24 de ani).
Mijlocașul francez nu ar mai fi dorit de către Real Madrid, iar Liverpool e gata să profite de acest lucru. Conform sursei citate, englezii sunt pregătiți să realizeze cel mai scump transfer din istoria clubului și să-l cumpere pe Tchouameni în schimbul a 100 de milioane de euro.
Chiar dacă a fost un jucător important pentru Real Madrid în ultimele sezoane, fotbalistul de 24 de ani este la doar un pas să plece de pe Santiago Bernabeu. Astfel, Liverpool ar putea să fie o variantă de transfer în această iarnă pentru Aurelien Tchouameni.
Dacă transferul lui Tchouameni s-ar realiza pentru suma de 100 de milioane de euro, acesta ar deveni cel mai scump jucător cumpărat de Liverpool și l-ar detrona pe Darwin Nunez, cel care a fost cumpărat în schimbul a 85 de milioane de euro.
Etichete: real madrid , aurelien tchouameni , video real madrid milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții