După Barcelona, o altă echipă de top vrea să-l transfere pe fotbalistul acuzat de viol și violență domestică
articol scris de Digi Sport07.02.2024, 15:03
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce a fost acuzat de viol și violență domestică, Mason Greenwood (22 de ani) și-a regăsit plăcerea de a juca fotbal la Getafe, formație care l-a împrumutat la începutul acestui sezon de la Manchester United.
Fotbalistul englez a impresionat în tricoul formației din La Liga. În cele 22 de partide jucate, atacantul lateral a reușit șapte goluri și patru pase decisive.
După Barcelona, Atletico Madrid a pus ochii pe Mason Greenwood
După ce Barcelona și-a arătat interesul pentru Mason Greenwood, o altă echipă importantă din La Liga e pus ochii pe acesta, după cum anunță The Telegraph.
Conform sursei citate, Diego Simeone este impresionat de calitățile atacantului lateral și le-a cerut șefilor de la Atletico să îl transfere.
Astfel, Mason Greenwood a devenit una dintre prioritățile celor de la Atleti pentru perioada de transferuri din vara acestui an.
După cum anunță presa din Anglia, Manchester United ar fi gata să renunțe la serviciile fotbalistului în schimbul sumei de 46 de milioane de euro.
- 7,5 milioane de euro este cota de piață a lui Mason Greenwood, potrivit transfermarkt.com.
Mason Greenwood s-a împăcat cu Harriet Robson
La începutul anului 2022, Harriet Robson (22 de ani) l-a reclamat pe Mason Greenwood pentru viol și violență domestică.
Galerie Foto
Fotbalistul a fost arestat, apoi eliberat pe cauțiune, iar clubul de pe Old Trafford l-a suspendat imediat. După aproximativ un an, Harriet Robson a retras acuzațiile, iar vara trecută cei doi au devenit pentru prima dată părinți.
Etichete: atletico madrid , barcelona , transfer , la liga , violenta domestica , viol , mason greenwood
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții