"Două transferuri şi o mare şansă". Ziarul de casă al Barcelonei anunţă planul catalanilor
24.06.2018, 09:49SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Barcelona aşteaptă 1 iulie pentru a putea oficializa primele mutări ale verii. Arthur Melo şi Clement Lenglet sunt rezolvaţi, urmând ca echipa catalană să se ocupe apoi de aducerea unui super-star în ofensivă.
"Două transferuri şi o mare şansă", e titlul dat de sport.es, ziarul de casă al formaţiei catalane, în această dimineaţă. De la 1 iulie se trece în noul an fiscal, iar formaţia de pe Camp Nou vor putea să anunţe oficial achiziţionarea lui Arthur Melo (21 de ani), mijlocaş la Gremio Porto Alegre şi Clement Lenglet (23 ani), fundaş central la Sevilla. Cei doi au fost atent urmăriţi de departamentul de scouting al Barcelonei şi li se anticipează un viitor glorios.
Dar marele pariu al conducerii blaugrana e aducerea unui jucător ofensiv care să facă diferenţa. Barcelona era convinsă că a făcut suficient pentru a-l transfera pe Griezmann, dar vârful francez a anunţat, chiar înainte de Mondial, că va mai rămâne un an la Atletico. În aceste condiţii, şefii catalanilor încearcă să se reorienteze. Două sunt variantele pe care le testează, Pjanic (Juventus) şi Eriksen (Tottenham). Ambii sunt însă greu de adus, "Bătrâna Doamnă" dorind cel puţin 70 de milioane de euro pentru bosnia. În privinţa danezului de la Spurs, lucrurile sunt şi mai complicate, Daniel Levy, eminenţa cenuşie a londonezilor, dorind peste 100 de milioane de euro în schimbul omului care l-a făcut, cu pasele sale, golgheter pe Kane.
Etichete: barcelona , transferuri barcelona , barcelona transferuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții