Donny van de Beek, îndemnat să nu rateze transferul vieţii: "Dacă aş fi în locul lui, m-aş duce la Madrid cu bicicleta!”
03.08.2019, 18:08SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid are pregătită varianta de rezervă în cazul în care nu va putea rezolva transferul lui Paul Pogba de la Manchester United. Donny van de Beek aşteaptă primul semn ca să plece de la Ajax pe Santiago Bernabeu - olandezul a confirmat faptul că a negociat cu madrilenii.
Fost jucător la Ajax şi Real, Rafael van der Vaart, a vorbit despre transferul lăncierului şi a dat declaraţie amuzantă.
“Desigur că Donny va semna cu Real! Dacă aş fi în locul lui, m-aş duce la Madrid cu bicicleta!”, a declarat fotbalistul ajuns acum analist la televiziunea olandeză.
Rafael van der Vaart este convins că van de Beek se va impune printre galactici, chiar dacă nu va fi titular din start într-o linie mediană în care apar Luka Modric, Toni Kroos, Casemiro sau Isco printre alţii.
“Cred că Donny merită cu prisosinţă să joace la Real şi are mari şanse să reuşească acolo. A jucat superb în UEFA Champions League şi e un băiat minunat, cu capul pe umeri, muncitor, cred că toţi îl vor îndrăgi acolo.
Acum e momentul ideal să meargă la Real, chiar dacă va fi concurenţă acerbă. Are calităţi pentru a juca acolo. Chiar dacă echipa nu arată prea bine acum, van de Beek poate fi jucătorul de care au nevoie”, a adăugat van der Vaart.
Paul Pogba are atuuri în plus faţă de Donny van de Beek
Presa din Spania a făcut deja comparaţia cu Pogba, iar diferenţele sunt semnficative. Mai ales în ceea ce priveşte preţul - Donny van de Beek va costa cel mult 60 de milioane de euro, în timp ce United cere aproape triplu pe Pogba.
La capitolul experienţă, francezul are un atu important - Pogba este campion mondial cu Franţa, are deja meciuri mari sub culorile lui Juventus şi Manchester United, în timp ce olandezul de 22 de ani abia a făcut primii paşi pe scena internaţională.
Ambii sunt şi marcatori, ceea ce reprezintă un plus când joci la Real - Pogba a marcat 16 goluri în toate competiţiile, în timp ce van de Beek cu unul mai mult. Din punct de vedere tactic, cei doi sunt complet diferiţi - Pogba este un atlet complet care poate acoperi o zonă largă, iar când urcă în atac are un şut devastator, în timp ce mijlocaşul olandez este mai ofensiv putând apărea în spatele vârfului, dar nu este deloc impresionant în defensivă.
Iar ca adaptare, tot Pogba iese câştigător deoarece Zinedine Zidane l-ar ajuta imediat, la fel ca toţi ceilalţi vorbitori de franceză precum Benzema,Varane, Hazard, Courtois. Mai mult, francezul vrea o mutare în Spania, acolo unde sunt deja fraţii săi, Mathias la Manchego şi Florentin la Fuenlabrada. Pentru van de Beek însă ar fi prima experienţă în afara Olandei.
Marketingul este un alt factor luat în considerare - Pogba este un fotbalist cu o popularitate enormă, cu peste 36 de milioane de urmăritori pe Instagram, iar Real Madrid mizează mereu pe fotbalişti care pot aduce venituri nu doar prin simplul fapt că ştiu să lovească mingea.
Etichete: real madrid , zinedine zidane , paul pogba , rafael van der vaart , donny van de beek
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții