Doi dintre granzii Europei luptă pentru fundaşul lui Tottenham, Tobias Alderweireld
16.10.2018, 10:59Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Barcelona e gata să lupte cu Manchester United pentru semnătura fundaşului belgian al lui Tottenham, Tobias Alderweireld.
Presa engleză susţine că Barca ia în calcul transferul apărătorului în vârstă de 29 de ani, deşi prima opţiune a catalanilor rămâne noul fundaş-minune al lui Ajax, Matthijs de Ligt (19 ani).
Antrenorul campioanei Spaniei, Ernesto Valverde, mai vrea un fundaş central din cauza problemelor medicale ale lui Samuel Umtiti şi Thomas Vermaelen, ultimul accidentat în meciul Belgiei cu Elveţia, din Liga Naţiunilor.
Manchester United şi-l doreşte de ceva timp pe Alderweireld şi e gata să-l ofere la schimb pe Eric Bailly sau Victor Lindelof, doi dintre apărătorii transferaţi în era Jose Mourinho, pentru a obţine o reducere de preţ.
Tobias Alderweireld mai are contract doar până vara viitoare cu Tottenham, însă clubul londonez are opţiunea de a-i prelungi unilateral contractul cu un an, cu o clauză de reziliere de 28,4 milioane de euro. Suma n-ar fi însă o problemă pentru Barcelona, care a plătit 36 de milioane de euro în vară pentru fundaşul francez Clement Lenglet, adus de la Sevilla.
Aldeireweld se află la Tottenham din 2015, atunci când a fost transferat de la Atletico Madrid pentru 16 milioane de euro, şi este evaluat de transfermarkt.de la 40 de milioane de euro.
Etichete: jose mourinho , barcelona , tottenham , manchester united , tobias alderweireld
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții