Din preferatul fanilor în "clientul" lor. Isco a pierdut sprijinul suporterilor și al întregii echipe după ultima ispravă
13.12.2018, 20:04SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
În urmă cu două sezoane, Isco era unul dintre cei mai apreciați jucători din lotul lui Real Madrid, dar ultima ispravă a sa par să-l fi scos până și din grațiile fanilor, deși era unul dintre preferații lor.
A lucrat cu Carlo Ancelotti, Zinedine Zidane și Julen Lopetegui, iar de fiecare dată a avut de depășit o concurență acerbă pe post, cu nume precum James Rodriguez sau Gareth Bale, însă Isco a fost mereu preferatul fanilor.
Numirea lui Julen Lopegeui, chiar înaintea Cupei Mondiale din Rusia, din acest an, era văzută ca o mană cerească pentru Isco. Toată lumea aștepta ca fostul selecționer al Spaniei să-l pună perfect în valoare pe Isco și să scoată ce e mai bun de la el, mai ales după ce la națională a dat un randament foarte bun. După ce Lopetegui a fost înlocuit cu Solari, Isco pare să treacă prin cea mai slabă formă a carierei.
Isco a fost pe gustul suporterilor și datorită calităților sale tehnice de excepție, însă se pare că acele vremuri au luat sfârșit chiar la meciul de miercuri, cu CSKA Moscova, când Isco a refuzat să preia banderola de căpitan în momentul schimbării lui Marcelo.
În plus, relația sa cu antrenorul Satiago Solari nu este una bună, cei doi având divergențe atât în privat, cât și în public. În aceste condiții, publicația spaniolă Marca se întreabă dacă spaniolul va rămâne sau nu la echipă și după pauza de iarnă.
În debutul sezonului 2017/2018, Isco a fost impecabil în Supercupa Europei, cu Manchester United, părând totodată să-și câștige un loc de titular.
Acum, Isco nu mai simte că poate fi titular la Real, iar publicația citată amintește că situații similare au avut și jucători precum Toni Kroos, pe când era la Bayern Munchen. Acesta era dezamăgit că echipa nu-l plătea la nivelul lui Bastian Schweinsteiger sau Philipp Lahm, care erau și lideri ai vestiarului, motiv pentru care s-a și realizat transferul său la Real Madrid.
Isco trece acum printr-o situație similară, al neavând o relație prea apropiată cu "greii" Marcelo și Sergio Ramos. Aceștia nu prea i-au luat apărarea și nici nu l-au susținut în momentele mai grele.
În această situație rămâne de văzut cum se va rezolva situația și dacă Isco va mai rămâne la echipă.
- Isco a ajuns la Real Madrid iunie 2013
- 30 de milioane de euro a plătit Real Madrid celor de la Malaga pentru Isco
- 34 de selecții și 12 goluri are Isco pentru Spania
- 26 de ani are Isco
Etichete: isco , isco real madrid , santiago solari , isco probleme
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții