Detalii de ultimă oră despre starea lui Lionel Messi. Ce șanse are să joace în El Clasico
04.02.2019, 12:08SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Lionel Messi s-a accidentat în meciul cu Valencia și șansele ca starul Barcelonei să evolueze în Clasico de miercuri sunt destul de mici. Argentinianul a mers în această dimineață la clinica Barcelonei pentru a face mai multe investigații.
UPDATE 13:30: Lionel Messi a lipsit de la antrenamentul catalanilor. A fost însă prezent Ousmane Dembele, un alt fotbalist cu probleme. Francezul s-a pregătit separat, anunță presa catalană.
Presa iberică scrie că Lionel Messi a simțit dureri și ieri, în prima zi de după meciul cu Valencia, iar doctorii i-au făcut o vizită la domiciliu. Ținând cont că sezonul este lung și Barcelona luptă pe mai multe fronturi, Valverde ar fi înclinat să nu-l folosească în turul cu Real Madrid din semifinalele Cupei Spaniei. Clar este însă că antrenorul va lua o decizie abia după ce va discuta cu Lionel Messi pe această temă.
Lionel Messi s-a accidentat în meciul cu Valencia
Starul argentinian a suferit o contractură la coapsa dreaptă în timpul meciului cu Valencia, de pe Camp Nou, încheiat la egalitate, 2-2.
În minutul 70, Messi s-a ciocnit de Lattore, fundașul stânga al "liliecilor", și a ieșit după câteva secunde la marginea terenului pentru a primi îngrijiri medicale. Sud-americanul a revenit pe gazon câteva minute mai târziu și a terminat partida, fără a mai străluci însă după acel moment.
Lionel Messi, "dublă" contra Valenciei
Messi a reușit o "dublă" în meciul cu Valencia şi a ajuns la al 11-lea sezon consecutiv în care marchează cel puțin 20 de goluri în La Liga.
Pentru Messi a fost al nouălea joc consecutiv cu gol marcat pentru catalani. O singură dată a avut o serie mai bună, între decembrie 2012 și ianuarie 2013.
Messi este al treilea jucător din istoria La Liga care înscrie cel puțin 50 de goluri din penalty (din 61 de încercări). Cristiano Ronaldo este primul la acest capitol (61), este urmat de Hugo Sanchez (56).
VIDEO CU ACCIDENTAREA LUI MESSI
Etichete: fc barcelona , lionel messi , barcelona real madrid , accidentare messi , accidentare lionel messi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții