Destinație total neașteptată pentru Karim Benzema! Primul club dispus să îl ia dacă nu prelungește cu Real Madrid
articol scris de Digi Sport30.03.2023, 14:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Karim Benzema (35 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Real Madrid odată cu startul perioadei de mercato a iernii.
De atunci, cele două părți au continuat negocierile începute anul trecut, însă nu au ajuns la un acord nici măcar acum. În acest context, plecarea lui Benzema a devenit a devenit o variantă posibilă, deși sunt șanse destul de mici ca acest lucru să se întâmple.
Karim Benzema ar putea ajunge la AS Roma
Conform anunțului făcut de publicația italiană La Repubblica, AS Roma l-ar dori pe Benzema din vară.
Trupa lui Jose Mourinho vrea să schimbe atacantul central și speră să obțină cel puțin 60 de milioane de euro în schimbul lui Tammy Abraham, bani pe care i-ar putea folosi pentru a-i plăti salariul lui Benzema.
Mutarea ar urma să fie intermediată de Adidas, brandul german despre care se spune că va deveni noul sponsor sportiv al clubului din sezonul următor. Benzema are un contract individual de sponsorizare cu aceeași firmă și este una dintre imaginile brandului.
Însă, prima dată, rămâne de văzut dacă Benzema și Real Madrid vor ajunge la o înțelegere, întrucât ambele părți își doresc acest lucru.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Karim Benzema, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
AS Roma l-a transferat pe Paulo Dybala
Deși AS Roma pare o destinație surprinzătoare la prima vedere pentru un nume precum Benzema, formația capitolină a reușit un transfer sonor vara trecută, în ciuda faptului că mai nimeni nu îi dădea vreo șansă.
Romanii l-au transferat pe Paulo Dybala, tot din postura de jucător liber de contract, deși au avut concurență cu nume precum Atletico, Inter, PSG, Arsenal, Manchester United sau altele.
Etichete: real madrid , karim benzema , as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții