Deloitte: Real Madrid a redevenit cel mai bogat club din lume. Veniturile sunt galactice. "Big six", în Top 10
24.01.2019, 16:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid a detronat-o pe Manchester United şi a redevenit cel mai bogat club de fotbal, potrivit listei celor mai bogate 20 de cluburi din lume, publicată joi de cabinetul Deloitte, scrie AFP. Pentru trupa de pe "Old Trafford" a trecut și FC Barcelona.
Totuși, pentru prima oară, în Top 10 se află "Big Six" din Premier League: Manchester United, Manchester City, Liverpool, Chelsea, Arsenal şi Tottenham.
În sezonul 2017-2018, Real Madrid a obţinut venituri de 665,6 milioane de lire sterline (760 de milioane de euro), devenind pentru a 12-a oară cel mai bogat club din lume, "galacticii" fiind pentru prima oară în această ipostază după sezonul 2014-2015.
Manchester United, eliminată în sezonul trecut în optimile de finală ale Ligii Campionilor, a coborât pe locul 3, fiind depăşită şi de FC Barcelona, cu 612 milioane de lire sterline (700 de milioane de euro). Bayern Munchen, Manchester City, Paris Saint-Germain, Liverpool, Chelsea, Arsenal şi Tottenham completează Top 10 al celor mai bogate cluburi din lume, în care nu se află nicio reprezentantă a Italiei.
Parcursul bun al lui Liverpool în Liga Campionilor (finală pierdută în faţa lui Real) a permis grupării engleze creşterea cifrei de afaceri până la 520 milioane de euro.
În schimb, Arsenal, absentă din Liga Campionilor pentru prima oară după 20 de ani, a pierdut trei locuri în clasament, ajungând pe poziţia a 9-a, cu 445 milioane de euro.
Provenite din cele cinci campionate mari ale Europei (Anglia, Germania, Spania, Italia şi Franţa), cele mai bogate 20 de cluburi din lume au obţinut în total venituri de 8,4 milioane de euro în sezonul 2017-2018, în creştere cu 6% faţă de sezonul precedent.
Etichete: real madrid , manchester united , fc barcelona , deloitte , cele mai bogat club din lume
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții