Video Declarația de dragoste care l-a făcut pe Messi să râdă, imediat după show-ul ”de pe altă planetă” cu Betis
articol scris de Digi Sport09.11.2020, 18:06
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Intrat la pauză în meciul cu Betis Sevilla, când tabela arăta 1-1, Leo Messi (33 de ani) a schimbat complet jocul catalanilor și a contribuit, cu două goluri și un assist, la victoria clară a Barcelonei, scor 5-2.
”Messi, te iubesc mai mult decât pe tata!”
Imediat după joc, argentinianul a fost abordat de fanii Barcelonei, care i-au adresat numeroase complimente.
Aflat în mașină și pregătit să plece acasă, Leo Messi a zâmbit larg când a auzit declarația de dragoste a unui suporter. ”Vai, cât te iubesc! Messi, te iubesc mai mult decât pe tata!”, i-a strigat un susținător, moment în care sud-americanul a râs.
”Leo, te iubim!”, ”E Dumnezeul Messi!” și ”Marele Leo!” i-au mai zis fanii, fericiți datorită prestației electrizante a idolului lor.
"Te quiero más que a mi padre". Leo Messi recibió muchos elogios por parte de sus fanáticos. ¿Deja Barcelona para sumarse a la Selección Argentina? ⚽??? pic.twitter.com/4Wq8mWkC7w
— SportsCenter (@SC_ESPN) November 9, 2020
Messi a fost rezervă la Barcelona pentru prima oară după 13 luni. Ultima oară când starul sud-american nu s-a aflat în primul 11 al Barcelonei a fost pe 21 septembrie 2019, când catalanii au pierdut (scor 0-2) în deplasarea de la Granada.
Messi, rezervă cu Betis. A intrat la pauză și a răspuns imediat: ”E de pe altă planetă!”
Intrat în locul lui Ansu Fati, starul catalan a reușit în minutul 49 un ”assist invizibil”, așa cum l-a catalogat ediția spaniolă a publicației goal.com. ”E de pe altă planetă”, a scris ESPN.
Messi nu s-a oprit aici. În minutul 61, fotbalistul Barcelonei a transformat un penalty și a dus scorul la 3-1. Lovitura de la 11 metri a fost acordată după o fază la care argentinianul ”s-a distrat” cu apărarea andaluzilor.
Leo i-a pasat apoi lui Dembele, al cărui șut a fost scos cu mâna de Mandi, de pe linia porții. La intervenția VAR, jucătorul lui Betis a primit cartonașul roșu.
În minutul 82, starul Barcelonei a făcut ”dubla”, ducând scorul la 4-2, cu prima sa reușită din acțiune în acest sezon. Argentinianul a scăpat pe partea dreaptă și a șutat impecabil, sub bară.
Rezumat Barcelona vs. Betis 5-2:
Etichete: leo messi , barcelona-betis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții