Decizie finală: Carlo Ancelotti a anunțat unde va juca Eden Hazard în sezonul viitor
articol scris de Digi Sport14.05.2022, 16:39
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Eden Hazard a ajuns la Real Madrid în urmă cu aproape trei ani, de la Chelsea, în schimbul a 115 milioane de euro, dar evoluțiile nici nu s-au apropiat de nivelul așteptărilor.
Accidentat în repetate rânduri, Eden Hazard a jucat puțin la Real și, atunci când a făcut-o, a dezamăgit, însă o plecare în această vară este ieșită din discuție.
Eden Hazard rămâne la Real Madrid
Carlo Ancelotti, antrenorul Realului, a transmis că Eden Hazard va juca la Madrid și în sezonul viitor, pentru că își dorește să demonstreze că încă poate evolua la un nivel înalt, în ciuda impresiei lăsate în ultimii ani.
”Planul lui este foarte clar, rămâne și e foarte motivat să-și demonstreze calitățile, pentru că nu a avut cele mai bune momente în ultimii ani”, a spus Carlo Ancelotti, citat de Goal.com.
- 30 iunie 2024 este data expirării contractului lui Eden Hazard la Real Madrid
Dacă Eden Hazard va rămâne, un alt fotbalist care a costat-o pe Real Madrid peste 100 de milioane de euro și care a jucat puțin în ultima perioadă, galezul Gareth Bale, va pleca în vară, când îi expiră contractul.
Eden Hazard are șase goluri în trei ani la Real Madrid
În cei aproape trei ani la Real Madrid, Eden Hazard a bifat 65 de apariții pentru echipă și a marcat doar șase goluri, alături de 10 pase decisive.
Eden Hazard a reușit mai multe goluri și mai multe assist-uri doar într-un singur sezon la Chelsea, în ultimul, când a înscris de 21 de ori și a oferit 17 pase decisive, în 57 de meciuri bifate.
Etichete: real madrid , eden hazard , carlo ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții