Decizie fără precedent a lui Zinedine Zidane! Ce s-a întâmplat imediat după umilința cu Atletico Madrid
28.07.2019, 09:21SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atletico Madrid a umilit-o pe rivala Real Madrid, 7-3 în amicalul de la New York, iar Zinedine Zidane nu a părut prea afectat de rezultat la conferinţa de presă. Asta chiar dacă promisese la instalare o adevărată revoluţie după un sezon decepţionant.
Presa din Spania a remarcat însă că antrenorul galacticilor a evitat să dea ochii cu jucătorii după dezastru. În loc să se ducă la vestiar, Zinedine Zidane a preferat să vină la conferinţa de presă, iar apoi s-a urcat direct în autocarul echipei. Este pentru prima oară când Zidane nu merge după meci să stea de vorbă cu jucătorii săi!
Zidane a decis să nu poarte o discuţie dură cu elevii săi deoarece era prea nervos după rezultat. Asta chiar dacă Sergio Ramos a bagatelizat succesul lui Atletico.
"Nu sunt îngrijorat, dar eşecul e dureros. Nu-mi place să pierd, vreau ca echipa mea să joace doar la victorie. S-a întîmplat, nu merită să analizăm prea mult, am jucat prost. Ne-a lipsit determinarea şi ambiţia", a declarat Zidane după meci.
Real Madrid arată la fel de prost ca sezonul trecut
Ziarele spaniole cred însă că rezultatele din această vară ar putea reprezenta un semnal de alarmă. Jocul echipei seamănă izbitor cu cel din sezonul trecut, când echipa era învinsă de Rayo, Betis şi Real Sociedad, sau încasa 5 goluri de Barcelona şi 4 de la Ajax.
Chiar dacă noua ediţie din La Liga însemna începutul unui nou capitol, Zinedine Zidane se bazează pe aceeaşi formulă de echipă. Modric şi Kroos fac legea la mijloc, Courtois este titular incontestabil după ce Keylor Navas a fost tras pe linie moartă, iar Varane, Sergio Ramos, Marcelo şi Carvajal par puncte fixe în apărare. Jovic şi Hazard sunt singurele noutăţi, cu amendamentul că sârbul este varianta de rezervă a lui Benzema.
Real Madrid are şansa să se revanşeze marţi la Munchen când joacă într-un meci de pregătire cu finalista UEFA Champions League, Tottenham.
Etichete: atletico madrid , tottenham , eden hazard , zinedine zidane , sergio ramos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții