De ce este supărat Bale pe Real Madrid. Un coleg a spus totul. Ce s-a întâmplat de fapt vara trecută
25.07.2020, 19:10SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nu mai este un secret pentru nimeni situația lui Gareth Bale la Real Madrid.
Însă colegul său, Toni Kroos, a făcut o dezvăluire interesantă, care pare să justifice oarecum supărarea galezului pe echipă.
"Nu se ajunge nicăieri că situația este nesatisfăcătoare pentru toată lumea. El cu siguranță nu a jucat atât de puțin cu m o face acum. Cred că a vrut să plece vara trecută și clubul, în principiu, și-a dat acordul la început, iar apoi a refuzat de două ori. Nu știu dacă încă mai este supărat pentru asta. Este un subiect dificil", a spus Toni Kroos, potrivit publicației Goal.
Kroos se referă la ceea ce s-a întâmplat vara trecută, când Gareth Bale a fost aproape de un transfer în China.
Chiar dacă atunci se știa că jucătorul a refuxat să plece, se pare că cei care au refuzat să-i de drumul sunt chiar oficialii clubului, cu toate că de câțiva ani se plâng că nu pot să scape de mijlocașul care are cel mai mare salariu din echipă, 17 milioane de euro pe an.
Totuși, Gareth Bale ar putea pleca de la Real Madrid
Chiar dacă agentul lui Bale a spus de mai multe ori că jucătorul vrea să-și ducă la capăt contractul, se pare că, de această dată, mijlocașul de 31 de ani chiar va pleca.
- 30 iunie 2022 este data scadentă a contractului lui Gareth Bale cu Real Madrid.
După întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, Bale a evoluat doar de două ori de la reluarea meciurilor. Însă chiar dacă a jucat puțin, galezul a reușit să iasă în evidență prin gesturile sale controversate.
La meciul cu Granada, după ce a fost lăsat în afara lotului, Bale stătea în tribune și se uita la la meci printr-un sul de bandă pentru încheieturi, imitând un binoclu. Astfel, el a vrut să transmită mesajul că se află departe de echipa lui Zidane.
La meciul cu Alaves, Bale a mai făcut un gest sfidător. Și-a pus masca de protecție pe ochi, prefăcându-se că doarme.
Oficialii de pe Santiago Bernabeu sunt nemulțumiți de atitudinea lui Bale.
Etichete: real madrid , gareth bale , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții