"Dacă Barcelona mă cheamă înapoi, mâine mă întorc". Declaraţie superbă a unui fost star al catalanilor
23.04.2018, 18:13SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dani Alves (34 de ani), fundaşul dreapta al lui PSG, şi-a exprimat dragostea necondiţionată pentru Barcelona. Dacă formaţia blaugrana l-ar dori înapoi, brazilianul nu ar sta pe gânduri.
În 2016, după 8 ani fantastici pe Nou Camp, Dani Alves a dat curs ofertei venite de la Juventus. La Torino nu s-a integrat prea bine, astfel că de anul trecut a ajuns la Paris, acolo unde se spune că a fost decisiv în convingerea lui Neymar să se transfere.
Totuşi, privind retrospectiv, apărătorul sud-american ştie că formaţia catalană va rămâne pentru totdeauna marea sa dragoste, iar o revenire pe stadionul pentru care a scris istorie ar fi o mare bucurie.
"Dacă Barcelona mă cheamă înapoi, mâine mă întorc", a declarat Dani Alves pentru Globo TV, pentru ca apoi să vorbească despre afinitatea pentru culorile blaugrana: "Barcelona e casa mea, e imposibil să spun că nu vrea să mă întorc. Dacă mă vor înapoi, mâine mă întorc. Am contribuit la istoria acestui club, am plecat cu 23 de trofee, după 8 ani. Nu m-am mai simţit respectat de unii, de aceea am decis să mă transfer în altă parte, dar Barcelona va ocupa mereu un loc special în inima mea".
6 titluri a cucerit Dani Alves, cu Barcelona: 2008–09, 2009–10, 2010–11, 2012–13, 2014–15, 2015–16. El şi-a trecut în palmares şi 3 Ligi ale Campionilor (2008–09, 2010–11, 2014–15)
Etichete: dani alves , dani alves barcelona , dani alves psg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții