Barcelona e de neoprit! Încă o mutare spectaculoasă, după transferul lui Vidal
04.08.2018, 11:06SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După aducerea lui Arturo Vidal în locul lui Paulinho, Barcelona vrea încă un superjucător cu care acesta să facă pereche la mijlocul terenului, iar alesul e nimeni altul decât Paul Pogba, care ar trebui să-l substituie pe Andres Iniesta.
Cu toate acestea, francezul e mai greu de adus și mult mai scump decât Vidal. Dacă chilianul a costat "doar" 19 milioane de euro, având un raport calitate-preț foarte bun, Pogba ar putea să-i coste pe catalani peste 100 de milioane de euro. Deocamdată, Manchester United nu dorește să-l vândă, însă neînțelegerile dintre proaspătul campion mondial și Jose Mourinho ar putea să o facă să se răzgândească.
Spaniolii iau în calcul și o întinerire a liniei de mijloc, conform El Mundo Deportivo, pentru că Sergio Busquets și Ivan Rakitic au 30 de ani, în timp ce Pogba are 25.
Clubul vede în Pogba jucătorul care poate marca următoarea perioadă pe Camp Nou, iar acum simte că e momentul potrivit pentru a acționa, profitând și de relațiile mai puțin apropiate ale lui Pogba cu Mourinho. Conform sursei citate, impresarul Mino Raiola a purtat deja primele negocieri chiar în urmă cu două săptămâni, cu Eric Abidal și Ramon Planes, cu care are o relație foarte bună.
În plus, Raiola chiar a mărturisit că visul lui Pogba e să joace la Barcelona și mai ales alături de starul Lionel Messi. Cu toate acestea, el a recunoscut că operațiunea este una complicată, mai ales prin prisma sumei pe care United ar vrea să și-o recupereze. Britanicii l-au readus pe Old Trafford în 2016, de la Juventus, pentru 105 milioane de euro, plus 15 ca bonusuri.
Pentru a strânge bani, catalanii trebuie să și vândă, ei având în plan oricum să renunțe la 4 jucători: Yerri Mina, Aleix Vidal, Paco Alcacer și Rafinha. În caz de nevoie, Barca ar putea renunța și la Ousmane Dembele, adus pentru 105 milioane de euro, însă acest subiect e tratat diferit de oficialii de pe Camp Nou. Întrebat despre o posibilă sosire a lui Pogba, Valverde s-a limitat să spună că "este un mare jucător".
"E un mare jucător, care e la altă echipă, iar noi mereu respectăm jucătorii altor echipe. Nu vreau să mă implic în a evalua toate zvonurile care apar în presă. Există jucători mari și toți sunt buni, dar îi respectăm și pe ei și echipele unde joacă", a spus Valverde.
Astfel, dacă va ajunge pe Camp Nou, Pogba va putea face cuplu din nou cu Vidal, la fel cum au făcut-o la Juventus. Până acum, catalanii au transferat 4 jucători, ultimul fiind Vidal.
Etichete: jose mourinho , manchester united , paul pogba , arturo vidal , transferuri barcelona , pogba barcelona , vidal barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții